Consilierul lui Popeangă, jignit de poliţişti

Consilierul pe probleme de romi al deputatului Vasile Popeangă, Radu Istratie,  susţine că a fost jignit de către poliţişti după ce i-a solicitat pe aceştia la o intervenţie. Radu Istratie afirmă că a avut nevoie de sprijinul poliţiştilor aseară şi a sunat la 112 pentru a anunţa că fiul său şi încă un coleg al acestuia au fost băgaţi într-o curte de către o femeie de pe Calea Severinului şi luaţi la bătaie. Copiii au ajuns acolo după ce unul dintre ei a lovit cu picioarele senzorul de deschidere automată a porţii. Istratie a menţionat că fiul său nu a făcut aşa ceva şi a cerut poliţiştilor să meargă şi să îi scoată copilul în stradă. Consilierul lui Popeangă afirmă că atât oamenii legii, cât şi femeia la care se afla copilul său, i-au adresat cuvinte pe care le consideră discriminatorii şi care fac trimitere la etnia sa. Acesta a mers seara trecută la Poliţia Municipală pentru a depune o plângere, spunând că doreşte să fie efectuată o anchetă pentru ca, în viitor, astfel de incidente să nu se mai întâmple.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: