Contabila lui Morega – noul director financiar-contabil al SNLO

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia are, începând de ieri, un nou director financiar-contabil, în persoana Dorinei Jianu, o apropiată a liderului PNL Gorj, Dan Ilie Morega. Aceasta şi-a început activitatea după ce a primit confirmarea în funcţie de la membrii Consiliului de Administraţie, liderul liberalilor din judeţ recunoscând că o cunoaşte foarte bine pe noua directoare, pe care o consideră însă o profesionistă şi capabilă să ocupe funcţia respectivă.


            Purtătorul de cuvânt al SNLO, Doru Strâmbulescu, afirmă că postul de director financiar contabil a devenit vacant după ce fostul ocupant al funcţiei, Stana Micu Pâinişoară a demisionat. Schimbarea efectivă s-a produs vinerea trecută, zi în care purtătorul de cuvânt nu a putut să confirme informaţia. Nici în zilele următoare nu am avut parte de un răspuns prin care să fie confirmată sau infirmată oficial de către administraţia SNLO informaţia privind schimbarea lui Pâinişoară cu contabila lui Morega. Purtătorul de cuvânt a reuşit, în cele din urmă, de abia ieri, să afle oficial că societatea condusă de Eugen Davidoiu are un nou director financiar-contabil. Nu e însă uşor de uitat că în plină campanie electorală SNLO dădea publicităţii unul dintre puţinele sale comunicate de presă prin care anunţa în termeni destul de încâlciţi că i se desfăcuse contractul de muncă lui Ionel Manţog, fost secretar de stat în Ministerul Economiei, devenit un simplu jurist la o subunitate de la Rovinari de când Davidoiu a preluat frâiele societăţii.

            Pestriţu – mazilit din interese liberale

             Întâmplător sau nu, noua directoare şi-a intrat tot ieri în pâine, după ce Stana Pâinişoară a demisionat, Morega punând demisia acesteia pe seama faptului că era depăşită complet de situaţie. Pâinişoară era în funcţie din luna august, când fostul director Dănuţ Pestriţu, aflat pe post de peste un deceniu, a fost demis fără a fi prezentate şi motivele exacte înlocuirii sale. Cel puţin opinia publică nu a aflat nimic oficial pe această temă. Pestriţu a fost zburat din scaun la scurt timp după ce prezentase un raport în vară în care evidenţia situaţia proastă în care se afla Societatea Lignitului Oltenia. Raportul fusese redactat la câteva săptămâni după ce directorul general Eugen Davidoiu primise o primă pentru atingerea indicatorilor de performanţă, valoarea acesteia nefiind cunoscută cu exactitate. Prima a fost acordată însă în acelaşi context în care şi fostul director de la Complexul Energetic Turceni, Dumitru Cristea, încasase un miliard şi jumătate de lei pentru că şi-a atins parametrii de performanţă...liberală. Stana Pânişoară nu a rezistat însă în funcţia în care Pestriţu a avut rezultate apreciabile timp de un deceniu.

            Jianu – mâna dreapta a lui Morega în firmele de familie

            Dorina Jianu a fost până acum membră în comisia de cenzori a Complexului Energetic Turceni, complex în al cărui consiliu de administraţie s-a aflat şi preşedintele PNL Gorj, deputatul ales Dan Ilie Morega. Aceasta este prima verigă care îi uneşte public pe cei doi, apropiaţii lui Morega ştiind că, de fapt, Jianu a fost contabila firmelor sale timp de peste un deceniu. Liderul liberalilor gorjeni afirmă că o cunoaşte foarte bine pe noua directoare din cadrul SNLO, mai ales că, înainte de 1989, ambii au lucrat în domeniul cooperaţiei, iar acum Dorina Jianu este înscrisă la doctorat şi îl are ca profesor îndrumător pe Dan Ilie Morega. „Are o pregătire de excepţie şi este foarte bine ancorată în realitatea economică pentru că are studii şi în drept şi în contabilitate. O cunosc pentru că ţine evidenţa contabilă la Fundaţia Tudor Vladimirescu pe care o conduc şi a fost şi în comisia de cenzori de la CE Turceni. În ultima vreme ştiu că a lucrat la o firmă privată din Târgu Jiu”, afirmă Morega. În realitate, Dorina Jianu a fost cenzor şi la Agenţia Economică Uniunea Europeană SA, firmă la care liderul PNL Gorj şi cei doi copii ai săi deţin pachetul de acţiuni. Jianu a „cenzurat” şi activitatea de la Agenţia Economică Româno-Italiană, unde a fost colegă cu Maria Tudosie, la fel ca şi la firma anterioară. Şi tot ca la firma anterioară, Morega este asociat aici cu fiul şi fiica sa, cu care are jumătate din acţiuni, cealaltă jumătate revenindu-le unor italieni.

            Morega s-a retras din AGA şi CA-uri

            Tot întâmplător sau nu, tot ieri, liderul PNL Gorj a demisionat din toate consiliile de administraţie şi adunările generale ale acţionarilor de la unităţile din minerit şi energie în care a fost membru în ultimul an şi jumătate. Acesta a scăpat astfel de o incompatibilitate cu noua directoare, Dorina Jianu putând să îşi intre în pâine, asta deşi liberalul şef spune că subordonata sa este membră…PDL, lucru pe care democrat-liberalii l-au dezminţit categoric. Morega şi-a înaintat ieri demisiile atât către Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului, cât şi către Ministerul Economiei şi Finanţelor. Acesta a invocat incompatibilitatea în care se află odată cu alegerea sa ca parlamentar, liderul liberal menţionând că demisiile vor intra în vigoare peste 15 zile, adică pe data de 1 ianuarie 2009. Posturile lăsate vacante de el nu vor mai fi ocupate de liberali, după ce partidul a intrat în opoziţie.

            Morega a fost în AGA de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi Complexul Energetic Rovinari, precum şi în CA-urile de la Complexul Energetic Turceni, Uzina Mecanică Sadu şi CEZ Vânzare Oltenia SA., funcţii din care a câştigat anul trecut circa 55.000 de lei, sumă echivalentă cu indemnizaţia unui parlamentar. Liberalul spune că banii respectivi au ajuns în campania electorală a partidului, nu în buzunarele sale. Funcţiile au rămas libere deocamdată, noua putere ce se va instala zilele acestea urmând să îşi pună proprii oameni în posturile devenite vacante. Interesant este că toţi actualii şefi din minerit şi energie au ajuns în funcţii după scoaterea PDL de la guvernare în primăvara anului trecut, numirea lor făcându-se la propunerea PNL Gorj, chiar dacă, ulterior, Dan Ilie Morega s-a distanţat de o parte dintre cei pe care i-a susţinut în posturile importante şi cu care a condus domeniile cele mai importante pentru economia judeţului.

Vizualizări: 50

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: