Copii din Gorj, născuţi bolnavi de SIDA

Un număr de 35 de gorjeni, cu vârste cuprinse între 5 şi 70 de ani, sunt infestaţi cu virusul HIV. Dintre aceştia doar 27 de bolnavi urmează tratament lunar, ceilalţi aflându-se doar în monitorizarea Spitalului Judeţean Târgu Jiu. Potrivit medicilor specialişti, majoritatea bolnavilor a căpătat boala în urma unor contacte sexuale neprotejate cu persoane infestate. Tratamentul lunar al celor 27 de bolnavi de SIDA costă aproximativ 72.000 de lei.

Doi copii din judeţul Gorj au fost condamnaţi să ducă o viaţă diferită de cea a celorlalţi minori. Aceştia s-au născut infestaţi cu acest virus, iar în momentul de faţă sunt monitorizaţi de către Spitalul Judeţean Târgu Jiu. Cel mai mic pacient infestat cu HIV are doar 5 anişori şi urmează tratament lunar pentru a supravieţui. „În evidenţele noastre figurează 35 de persoane infestate cu HIV, dintre acestea 27 urmează tratament lunar. Pacienţii au vârste cuprinse între 5 şi 70 de ani. Cei mai mulţi bolnavi au fost infestaţi cu HIV în urma unor contacte sexuale neprotejate. Din păcate, avem şi doi copii care s-au născut din părinţi infestaţi cu HIV. Cel mai mic urmează tratament, însă celălalt este doar monitorizat”, a declarat Vasilica Ionescu, şefa Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean Târgu Jiu şi şefa Programului HIV/SIDA.

Cel mai vârstnic dintre bolnavii de Sida are 70 de ani şi se află în evidenţele Spitalului Judeţean Târgu Jiu de aproximativ 10 ani. „Persoanele infestate cu HIV vin şi îşi ridică lunar tratamentul. Costul tratamentului lunar pentru cele 27 de persoane costă 72.000 de lei”, a mai precizat Vasilica Ionescu.

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: