Covor asfaltic, turnat până în octombrie pe DE Rovinari-Bumbeşti Jiu

Firma ungurească VEGYEPSZER va intra săptămâna viitoare în posesia autorizaţiei pentru a demara lucrările la Drumul European Rovinari-Bumbeşti Jiu. Primul strat de asfalt ar putea fi turnat până la jumătatea lunii octombrie a acestui an. Calendarul de lucrări va fi realizat cel mai probabil săptămâna viitoare, când va fi convocată o şedinţă pe plan local cu reprezentanţii firmei din Ungaria, ai Drumurilor Naţionale Craiova şi inspector guvernamentali. „Am mai avut acum o săptămână şi ceva încă o şedinţă cu Compania Naţională, cu toţi cei îndrituiţi. Acum e problema autorizaţiei, nu mai au autorizaţie de construcţie şi în condiţiile respective le e frică să intre să lucreze, dar se pregătesc, s-au făcut documentele necesare pentru obţinerea autorizaţiei pentru că acum autorizaţia se dă de către Ministerul Transporturilor şi luni la 11.00 am o nouă întâlnire şi atunci vom vedea ce avem  de făcut. Da, eu cred cu toată fiinţa mea că trebuie să se ia o măsură, iar directorul Şerban de la Craiova a spus că până în octombrie pe 15 să avem deja un strat. Aşa a promis”, precizează Liviu Andrei, prefectul judeţului Gorj.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: