Crima de la Ruget, un caz tot mai greoi pentru justiţia din Gorj

La aproape un an de la înjunghierea unui localnic din satul Ruget, comuna Roşia de Amaradia, cazul respectiv rămâne la fel de complex ca şi în iulie 2010, când s-au produs faptele. Judecătorul Gheorghe Constantinescu a audiat ieri un martor care, sub jurământ, a declarat că nu actualul suspect ar fi comis faptele, ci bunicul acestuia, variantă pe care bătrânul Gheorghe Albeanu o tot spune de un an. El a susţinut mereu că este cel care l-a ucis pe Nicolae Ciuteanu, martorul de ieri spunând, la rândul său, că a discutat după producerea faptelor cu Albeanu, bătrânul recunoscându-şi atunci faptele.

Reamintim că în iulie 2010 procurorul de caz, Emil Moţa, a dispus reţinerea nu doar a lui Albeanu, ci şi a trei nepoţi ai acestuia, suspectaţi de implicare în crima respectivă, în cele din urmă în judecată fiind trimis pentru omor doar Constantin Igeanu, unul dintre cei trei nepoţi. Igeanu a stat în spatele gratiilor până la începutul lui aprilie anul acesta, când magistraţii Curţii de Apel Craiova i-au admis cererea de a fi lăsat în libertate, fără vreo altă interdicţie. Tânărul a negat permanent că ar fi autorul crimei, ieri judecătorul de caz dispunând audierea fetei unui localnic prezent deja ca martor în proces, tânăra fiind considerată acum un martor important. Mai mult, judecătorul Contantinescu a solicitat scris Primăriei Roşia de Amaradia să comunice dacă reţeaua de iluminat public funcţiona în momentul producerii crimei, faptele judecate de aproape un an fiind produse noaptea.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: