Cucăilă și-a văzut nepotul liber

Gorjeanul care a luat bătaie în toamna anului trecut de la doi polițiști și un jandarm și-a văzut ieri nepotul în libertate, după ce tânărul de 19 ani fusese arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute pe motiv că ar fi luat la bătaie doi agenți rutieri.

Ion Cucăilă a venit la Tribunalul Gorj pentru că avea pe rolul instanței propriul său proces, dar, așteptând strigarea dosarului său, a avut timp să îl vadă și pe nepotul său Marius, care a contestat decizia de arestare preventivă. Demersul tânărului nu a fost unul în zadar pentru că judecătorii au decis să-i admită contestația, punându-l în libertate, dar sub control judiciar, neavând voie să părăsească județul Gorj.

Ion Cucăilă e convins în continuare că nepotul său nu i-a agresat pe polițiști, chiar dacă oamenii legii și-au scos acte medico-legale din care reiese că au leziuni pe corp provenite dintr-o altercație. Tânărul s-ar fi luat la harță cu agenții după ce aceștia i-au cerut să sufle în fiolă, pe motiv că ar fi condus după ce băuse, el susținând că altcineva îl adusese acasă cu mașina și că el nu a fost la volan. Cucăilă recunoaște că nepotul său venea de la o petrecere și că, cel mai probabil a băut, dar susține că acesta nu avea cum să se lupte cu doi polițiști, mai ales dacă era și băut.

„El e sportiv, joacă fotbal, e portar la echipa celor de la Bălești. Nu consumă băuturi decât ocazional, iar acum fusese la o petrecere, e adevărat. Eu din ce am înțeles, altcineva l-a adus cu mașina acasă, iar polițiștii, știindu-l că-i nepot de-al meu, după toate problemele pe care le am eu cu ei, vă dați seama că probabil l-au urmărit până acasă. Aici au susținut că el era la volan, deși era deja coborât din mașină și de aceea nu ar fi suflat în mașină. El zice că nu i-a luat la bătaie ci, din contră, că el a fost cel care a încasat-o, ca și mine. E negru tot pe mâna dreaptă și pe după gât, de cum au încercat să-l imobilizeze, probabil. Cred că de asta l-au și pitulat câteva zile, ca să i se mai ducă din vânătăi și să nu poată depune plângere, că i-am spus să își scoată certificat medico-legal și să își caute dreptatea”, spune bărbatul.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: