„Cupa Sănătăţii” strânge medicii la Rânca

Cadrele medicale din Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu vor petrece week-end-ul viitor în stațiunea montană Rânca acolo unde vor sărbători ”Cupa Sănătății”. Directorul spitalului, Vasile Stănculete, a declarat că s-au înscris deja 70 de participanți din rândul doctorilor și asistenților medicali dar și copiii acestora. Totul se va finaliza cu o masă festivă la Hotel Mina. De precizat ar fi că toate cheltuielile vor fi suportate de cadrele medicale.

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu va organiza cea de-a XI-a ediţie a ”Cupei Sănătății” la Rânca. Medicii și asistenții medicali vor participa la concursuri de schi și săniuțe în urma cărora vor primi diplome și cupe. ”În fiecare an organizăm această Cupă. Este mai mult o chestie de socializare fiind înscriși până acum 70 de participanți printre care și 15 copii ai cadrelor medicale care schiază. Fiecare participant se descurcă singur de cazare și alte costuri. Vom organiza și o masă festivă la Hotel Mina pe care o vom organiza tot din banii noștri la fel ca și lăutarii”, a declarat Vasile Stănculete, managerul spitalului județean.

Acesta a adăugat că printre participanți se numără doctori care schiază de ani de zile și care participă anual la această competiție. ”Avem schiori de excepție din rândul medicilor, asistenților și chiar din rândul doctorițelor. Am făcut și eu parte din acest grup dar m-am lăsat în urma unui accident. În plus, copiii noștri majoritatea practică acest sport”, a adăugat Stănculete.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: