Dascălii interesaţi de posturile vacante, testaţi la şcoala vizată

Absolvenţii care vor dori să ocupe un post de profesor care se vacantează în timpul anului şcolar vor trebui să susţină concurs. Măsura, spune Justin Paralescu, inspectorul şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj, se aplică bineînţeles celor care nu au susţinut nici un fel de concurs pentru a intra în învăţământ.

De asemenea, acesta menţionează că dacă se vor elibera posturi din anumite motive, cum ar fi concediile de maternitate sau de studii, acestea vor fi completate cu personal care a obţinut peste media 5.00 la concursul de titularizare sau suplinire. „În cazul în care nu avem la cine să apelăm o să se organizeze concurs la şcoală. Deşi în urma concursurilor au rămas zeci de absolvenţi nerepartizaţi, se poate ca pe o anumită disciplină să nu existe candidaţi. Posturile vacante vor fi afişate pe site-ul ISJ Gorj, iar şcolile vor susţine o testări. Se doreşte o mai mare corectitudine pentru ca directorii să nu angajeze pe cine vor”, afirmă Justin Paralescu. Potrivit instrucţiunilor venite de la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru a ocupa posturi didactice vacante cei care participă la concurs trebuie să obţină minim nota 5.00. De asemenea, cei care primesc între 5.00 şi 6.99 vor fi monitorizaţi pe parcursul anului şcolar de directorii unităţilor de învăţământ. Comisia care va organiza concursul la nivelul şcolii va fi alcătuită dintr-un preşedinte, care va fi directorul şcolii, dintr-un reprezentant al ISJ Gorj, precum şi din profesori titulari.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: