Delimitarea zonei „Calea Eroilor”, discutată pe ascuns de Primăria Târgu Jiu

Aproximativ zece persoane, angajaţi ai primăriei şi arhitecţi, s-au strâns, mai mult pe ascuns, într-o sală a Liceului „Tudor“ unde au dezbătut Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al Ansamblului Monumental „Calea Eroilor“. Apariţia presei i-a înfuriat pe cei prezenţi şi tot ce am putut afla este că s-au reunit pentru a dezbate PUZ-ul care urmează să fie adoptat de Consiliul Local. Surse susţin că se urmăreşte aprobarea înfiinţării unui centru comercial în zona protejată.

Municipalitatea a demonstrat, încă o dată, ieri, că dezbaterea publică a unor probleme importante ale oraşului nu este importantă. Lipsa de transparenţă este o problemă reală a primăriei conduse de Florin Cârciumaru. Întâlnirea a ridicat multe semne de întrebare deoarece purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu, Ramona Evulescu, a declarat, iniţial, că nu este programată nicio dezbatere publică cu privire la Calea Eroilor. Câteva ore mai târziu a declarat că nu a fost o dezbatere, ci o şedinţă a serviciului Urbanism din instituţie. Menţionăm că la întâlnire a fost prezentă şefa serviciului de la Urbanism, Ermina Pasăre, viceprimarul Iulia Vână, dar şi reprezentanţii ai Centrului de Cercetare „Ion Mincu“ din Bucureşti, cei care au făcut Planul Urbanistic Zonal. De asemenea, invitatul de onoare a fost Sergiu Nistor de la Ministerul Culturii. 

Specializaţi în minciuni

Viceprimarul Iulia Vână mai mult a fugit de jurnalişti decât a vorbit cu aceştia. Pentru că viceprimarul Iulia Vână are o supărare pe unii jurnalişti nu înseamnă că ceilalţi trebuie să înţeleagă toanele acesteia şi lipsa de comunicare. Până la urmă, Iulia Vână a făcut o declaraţie, din care rezultă că la noi toate sunt pe dos. „A fost o dezbatere care s-a organizat vis-a-vis de PUZ-ul pentru Calea Eroilor, care a fost elaborat pentru elaborarea dosarului de includere a Ansamblului Monumental în patrimoniul mondial al UNESCO. A fost publicată atât pe site-ul primăriei, cât şi pe ordinul arhitecţilor, cât şi la două posturi de radio. Şi noi ne-am fi dorit să fie mai multă lume prezentă aici. Au fost prezenţi târgujienii care şi-au dorit, arhitecţi, studenţi“, a declarat viceprimarul Iulia Vână.

Calificatoare a fost declaraţia directorului Centrului Constantin Brâncuşi, Adina Andriţoiu. „Este vorba de Planul Urbanistic Zonal, care a fost depus în documentaţie pentru intrarea Ansamblului Calea Eroilor pe lista UNESCO, pentru înscriere. Dosarul este finalizat, el a fost trimis la UNESCO, dar este normal ca acest PUZ să fie adoptat de Consiliul Local. Este o propunere şi el trebuia să figureze în acel dosar, dar trebuie să fie adoptat de Consiliul Local“, a declarat aceasta. Pentru alte întrebări legate de dosarul UNESCO, directorul Andriţoiu ne-a îndrumat să vorbim cu specialişti.

Specialiştii vorbesc de presupuneri

La această dezbatere, specialistul era Sergiu Nistor, de la Ministerul Culturii. El a explicat faptul că în dosarul pentru UNESCO nu trebuie să fie pus PUZ-ul, ci anumite informaţii din el. „Planul urbanistic nu ca atare, dar ceva din Planul Urbanistic trebuia să fie pentru că delimitarea zonei de protecţie a bunului. Pentru a delimita zona de protecţie trebuie să faci un PUZ. Deci acest PUZ nu face parte din dosar, dar cea mai importantă decizie a sa, delimitarea zonei da. Dezbaterea de azi e o dezbatere conform legii româneşti. Dosarul propune una din propunerile acestui PUZ. Nu putea fi trimis fără această delimitare a zonei“, a explicat Nistor.

A încheiat prin a spune că tot dosarul pentru UNESCO e plin de presupuneri.  „Dacă vorbim de dosarul de clasare acolo au fost incluse o sumă de afirmaţii printre care aceea că există valoare universală de excepţie în opera lui Brâncuşi. Regulamentul este să pui şi o propunere de buffer-zone (n.red- delimitare a zonei). Poate să fie considerată satisfăcătoare sau să fie considerată nesatisfăcătoare şi trebuie modificată. În dosarul depus la UNESCO sunt o sumă de propuneri. Tot ce e acolo are calitatea unor propuneri, a unor afirmaţii pe care România le face“, a mai declarat Sergiu Nistor.

Vizualizări: 250

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: