Deputatul Militaru … fără duminici în familie

Deşi ne-a obişnuit cu deplasările în tot colegiul său, ori de câte ori se întoarce de la Bucureşti, traseele pe care le străbate la sfârşit de săptămână deputatul de Gorj Severus Militaru ar speria pe cei mai mulţi dintre politicienii zonei, obişnuiţi să apară prin popor cel mult când e vorba de vreo chermeză. Duminica petrecută în familie a cam dispărut pentru proaspătul om politic, dar „orice victorie îşi are preţul său”, spune Militaru, preţ pe care şi-i l-a asumat în întregime.
 Ieri, deputatul de Gorj s-a aflat la primele ore ale dimineţii în localitatea Turceni, unde s-a întâlnit cu stafful de campanie din colegiul său, hotărând împreună, ca şi în noiembrie anul trecut, strategia de promovare a candidatului PDL, Marcel Hoară, pentru alegerile europarlamentare de la începutul lunii iunie. Şi tot ca în toamna anului 2008, echipa a hotărât „o campanie paşnică, fără tămbălău, bazată doar pe explicaţii privind însemnătatea alegerilor pentru Parlamentul European şi continuarea programului de dezvoltare a judeţului şi României iniţiat de către Partidul Democrat Liberal”. Militaru spune că o campanie cu „cântec”, în care se aruncă cu bani pe tot felul de efecte şi spectacole sau mese festive nu ar însemna decât o sfidare la adresa populaţiei în momentul în care toată lumea suferă din cauza crizei economice. Deputatul din Motru este şi foarte mândru pentru că şi de data aceasta, candidatul gorjean al PDL aparţine tot oraşului Motru, ba mai mult, este singurul gorjean de pe listele tuturor partidelor politice pentru alegerile europarlamentare. Originar din Glogova, Marcel Hoară a crescut şi a trăit în Motru şi în Boca. Deşi a învăţat şi în marile oraşe ale lumii, nu a uitat nici un moment care este locul unde a deprins valorile care îi conduc viaţa, dovadă că a adus Motrului nu mai puţin de 900.000 de dolari care se regăsesc în realizarea acoperişurilor blocurilor. Realizare cu care primarul oraşului, Dorin Hanu, se mândreşte ori de câte ori are ocazia, fireşte fără a aminti cui i se datorează!  

 Aleşii trebuie să stea la dispoziţia poporului şi niciodată invers...

 După planificarea campaniei electorale, Severus Militaru s-a oprit la Ploştina, unde localnicii îl aşteptau cu o listă lungă de probleme, majoritatea de competenţa administraţiei locale, căreia, spunea unul dintre cei prezenţi, „ar trebui să-i stea-n gât promisiunile că doar atât am văzut de la primar, mai ales că drumul către Tg.Jiu trece pe aici, pe la noi...” Localitatea Ploştina a fost arondată administrativ primăriei oraşului Motru şi este cea mai numeroasă dintre localităţile componente, cu mai mult de 1300 de suflete. Oamenii sunt tare nemulţumiţi de faptul că tocmai locul lor se află printre cele lăsate de izbelişte de primarul Hanu : „Atunci când plouă, să vină cei de la primărie şi să străbată uliţele noastre ca să vadă domnii dacă-şi mai pot scoate pantoful din noroi.... „ este părerea lor, purtată până la noi de nea Gheorghe C., care ne-a şi rugat să nu dăm nume că „tare e răzbunător primarul şi ai lui...”. Într-adevăr, străduţele satului sunt impracticabile după ploaie şi, dacă primăria Motru ar renunţa din când în când măcar la cîteva festivităţi, cu un efort financiar minim, localinicii - plătitori şi ei de taxe şi impozite către Motru - ar putea renunţa la cizmele pe care le folosesc ca să iese din curţi.  
 Pe lângă drumuri, oamenii s-au plâns deputatului lor că li se tot promite pază în jurul gropii de gunoi, pentru a se evita împrăştirea sau depozitarea deşeurilor în afara perimetrului stabilit. Militaru a promis că va insista, iar şi iar, pe lângă reprezentanţii administraţiei locale să înceapă să-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi şi le-a reamintit oamenilor că întotdeauna sancţiunile sunt la îndemâna lor pentru că „aleşii trebuie să stea la dispoziţia poporului şi niciodată invers”! În ceea ce priveşte lipsa locurilor de muncă, deputatul de Gorj le-a explicat localnicilor că proiectul de realizare a unui grup energetic la Motru nu a fost deloc dat uitării, aşa cum se vorbeşte în anumite cercuri, ci este prins în strategia energetică şi că Agenţia Română de Dezvoltare Durabilă a Zonelor Industriale, condusă de Marcel Hoară, a discutat deja finanţarea studiului de fezabilitate cu guvernul SUA. „O termocentrală nu se poate construi peste noapte însă – a spus Militaru - până la realizarea sa pot trece câţiva ani, în schimb se pot obţine pentru diverse investiţii care aduc locuri de muncă finanţări din fondurile structurale europene”. Deputatul a invitat cetăţenii la sediul PDL din Motru pentru a afla mai multe despre modul cum pot accesa aceşti bani, pentru că mulţi nici nu auziseră de posibilitatea aceasta, deşi tot administraţia locală trebuia să facă cunoscute informaţiile şi să pună la dispoziţia celor interesaţi îndrumători specializaţi. 

 Criza nu va opri îndeplinirea promisiunilor electorale...

 De la Ploştina... din nou la Turceni. Deputatul de Gorj a fost alături până târziu de cuplurile care au fost sărbătorite cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei : „M-am simţit ca şi cum aş fi fost în mijlocul familiei mele, mă bucur că am întâlnit cupluri care au reuşit să-şi ţină promisiunile şi să treacă împreună peste greutăţile vieţii... poate în primul politicienii ar trebui să urmeze exemplul lor...”. Militaru regretă că problemele societăţii fac ca oamenii să realizeze din ce în ce mai greu că „cea mai de preţ valoare a vieţii este aceea întotdeauna alături de noi, familia” şi speră că tot mai multe familii româneşti vor urma exemplul cuplurilor sărbătorite, înţelegând că adevărata solidaritate începe la baza societăţii. El a dat asigurări în numele partidului său că obstacolele pe care le întâmpină în punerea în practică a promisiunilor electorale, în special cele care vizează nivelul de trai, nu vor opri îndeplinirea acestora : „Chiar dacă criza exercită o mare presiune asupra finanţelor publice, atingerea modelului şi standardului de viaţă european constituie în continuare o prioritate, aşa cum am promis” .



Vizualizări: 82

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: