Întâmplător sunt în orașul în care am drept de vot zilele astea, dar n-o să mă duc să votez. Eu n-am spirit civic, îmi pare rău. Nici nu prea știu ce înseamnă asta exact. Dacă înseamnă să mă agit împotriva curentului și să-mi consum toate resursele luptând cu proștii majoritari care scriu ”Domnule Oprescu, a-ți fost cel mai bun primar al Bucureștiului”, spun nu, mulțumesc. Fac asta în fiecare zi muncind în presă. Mă zbat zilnic pe undeva pe la jumătatea drumului dintre atragerea proștilor care mi-aduc bani prin numărul lor imens și combaterea lor, în momentele de tristă revoltă în care mă mustră conștiința și sinceritatea mi-a fost stimulată de două-trei pahare.

Eu cred că viața e prea scurtă ca să ți-o dedici unui deziderat utopic, așa că cedez. Sunt un laș. Un iresponsabil. Vreau să las viitorul orașului și al țării mele pe mâinile majorității, da. Am încredere în ea. Nu am încredere că mă va reprezenta pe mine, ci am încredere că-și va oferi ei însăși ceea ce merită. Și-n fond asta contează, nu- Ca majoritatea să primească ceea ce votează. Pe mine m-a învins democrația, recunosc. Diabolic sistem. Nu sunt nebun, să impun grămezii de proști să facă ce-mi place mie. Ieri vorbeam cu o fată care se declara foarte fericită că și-a petrecut seara, citez, ”stând pe centru la bârfă și mâncând semințe”. Pe centrul Motrului, să fim bine înțeleși. Ce-i pot explica eu fetei ăsteia- Cum aș putea eu să-i spun ce e bine și ce e rău- Cum s-o învăț cum ar trebui să-și trăiască viața sau pe cine ar trebui să voteze-

De ce nu mă duc la vot, întrebați- Pentru că n-aș ști cu cine să votez. Eu nu mă duc la vot pentru că așa trebuie, n-am cultura asta a responsabilității sociale (știu, mă repet). M-aș duce la vot doar dacă cineva m-ar impresiona. Sau hai, dacă m-ar convinge, cel puțin. Și n-am fost la vot niciodată. Am fost aproape să mă duc o dată, când cu Crin  la președinție. Acum mă felicit că n-am făcut-o. Ar fi fost greșeala vieții mele. Sincer, nu exagerez, cred că nu mi-aș fi iertat-o niciodată dacă-l votam pe boul ăla. Nu detaliez, oamenii deștepți știu de ce e bou, iar ăia care nu știu nu-s deștepți, deci nu mă simt dator să le explic.

Ce părere am despre Nicușor Dan- N-am drept de vot în București, dar nu cred că m-aș duce să votez nici dac-aș avea. Pentru că nici Nicușor de la București nu m-a convins. E drept că-i un semn bun să vezi că apare un tocilar de ăsta neîmplinit financiar care să se ia de piept (mă rog, pe internet, că la sfârșitul zilei va fi umilit de crunta realitate din afara Facebook-ului) cu politicienii ăia care chiar sunt de cel mai mare căcat. E de bine, dar nu e suficient. Naivitatea și idealismul nu-s calități suficiente ca să fii primar. Ba chiar aș îndrăzni să zic că naivitatea nu prea e calitate. Nicușor are în spate ONG-urile- O, dar asta e rău! Pentru că eu am aproximativ la fel de multă încredere în ONG-uri pe cât am și în partide politice. Mă refer, desigur, la astea de la noi.

Știți când mă voi duce să votez- Când va apărea unul la fel de independent, de deștept și de idealist ca Nicușor Dan, doar că mult mai bun. Mai coerent, mai pregătit, mai complex. Și mai coios. Să-l văd că mușcă din șmecherașii de doi lei gen Prigoană și Oprescu. Să-l văd că vine noaptea cu o echipă de filmare după el și se pișă pe poarta palatului lui Gigi Becali, fix în dreptul gheretei badigarzilor. Vreau un Nicuşor 2.0, versiunea mai votabilă.