Dosar de cămătărie judecat la secret!

Singurul dosar penal instrumentat de procurori cu o cauză ce privește activitățile de cămătărie desfășurate de romi din cartierul Obreja în anii trecuți va fi judecat în ședință nepublică. Magistratul de caz a decis la ultimul termen ca audierea martorilor din dosar să se facă în cadrul unor ședințe la care sala să fie evacuată, martorii respectivi fiind persoane care au împrumutat bani de la inculpații trimiși în judecată, mulți dintre ei fiind nume grele în rândul etniei romilor. Omul de afaceri Ion Bârcină, finul lui Toni Greblă, precum și rude ale acestuia, afaceristul Ion Rădulescu, zis Cipilan, dar și fostul candidat la Președinția României, Constantin Ninel Potârcă și fratele acestuia Tănase Potârcă, cu care se și află, de altfel, în spatele gratiilor în executarea unei pedepse privative de libertate pentru evaziune fiscală sunt printre persoanele care au împrumutat bani cu camătă și snt martori în dosar.

„Instanţa declară nepublică şedinţa de judecată pe perioada audierii martorilor”, a stabilit Judecătoria Târgu Jiu, în procesul respectiv urmând să fie audiați mai mulți martori în perioada următoare. „Se vor cita martorii lipsă de la acest termen cu mandat de aducere şi în continuare martorii din rechizitoriu Giurcău Alexandru, Lăţea Ludica, Stănescu Nicolae şi Potîrcă Tănase zis Sică”, a decis instanța. Inculpatul principal din dosar este Constantin Luță, cel care în urmă cu câțiva ani făcea greva foamei pe la Tribunal pentru a-și exprima nemulțumirea față de modul în care era judecat un dosar de-al său. Între timp, el a fost trimis în judecată alături de Aurel Marin și Marian Bogdan Bonculescu.

Necazurile acestora au început după ce soția lui Bârcină, Rodica, dar și fiul acestuia, Paul Irinel, condamnat pentru tentativă de omor, au denunțat la Poliție presiunile făcute de cămătari asupra lor. Camăta la un împrumut a fost un VW Touareg, mașina fiind găsită în garajul lui Luță cu ocazia unor descinderi făcute la locuința acestuia din Obreja. Bărbatul o folosea pe fiica sa, Silvia Marin, pentru a încheia contracte de vânzare cumpărare a unor autoturisme, acum instanța fiind nevoită să răspundă cererilor repetate ale „proprietarei” de a i se înapoia mașinile pe care magistrații au pus sechestru sau au fost confiscate.

„Admite în parte cererea formulată de martorul Marin Silvia. Dispune restituirea autoutilitarei marca MERCEDES BENZ Sprinter serie motor 51130352, serie şasiu WDB9046631R883613 cu număr de înmatriculare GJ 13 CDG către petenta Marin Silvia, autovehicul lăsat în custodia petentei prin procesul verbal din 28.02.2014 şi respinge cererea de ridicare sechestru cu privire la autoturismul marca Volkswagen Touareg, serie motor 006291serie şasiu WVGZZZ7LZ3D008556 cu număr de înmatriculare CT 48 DRP”, a stabilit Judecătoria Târgu Jiu.

Vizualizări: 188

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: