Dosarul lui Marin Condescu, preluat de Parchetul General

Dosarul în care sunt cercetaţi Marin Condescu şi Viorel Temelescu va fi mutat la Parchetul General pentru "cercetări obiective" şi din cauza "complexităţii cauzei", susţin surse judiciare. Procurorul de caz, Emil Moţa, a confirmat că există o solicitare pentru mutarea dosarului la Parchetul General. "Cererea este analizată, nu s-a luat o decizie. Orice parte din dosar putea să facă cererea. Nu vă pot spune cine a făcut-o", a spus procurorul Moţa. Marin Condescu a declarat că a auzit despre mutarea dosarului, dar că nu a făcut o astfel de solicitare.

Presa locală a scris încă de ieri faptul că Marin Condescu şi Viorel Temelescu vor ajunge astăzi la Parchetul Judeţean Gorj, pentru a lua la cunoştinţă de trimiterea în judecată. Tot ieri a apărut informaţia că dosarul a fost preluat de Parchetul General pentru „cercetări obiective”, informaţia fiind confirmată pentru presa din Bucureşti.

Pe plan local însă, procurorul Emil Moţa, cel care a instrumentat cauza, avea alte informaţii. Acesta a menţionat pentru Pandurul că există o cerere în sensul mutării dosarului, dar că aceasta este în curs de analiză şi nu s-a luat o decizie.

Marin Condescu a spus la rândul lui că a auzit de mutarea dosarului, dar că nu a făcut vreo solicitare în acest sens. Avocatul lui Temelescu a menţionat doar că i s-a adus la cunoştinţă faptul că nu trebuie să se mai prezinte astăzi la Parchetul Judeţean.

Ipoteză

Având în vedere că motivul invocat de Parchetul General pentru mutarea dosarului a fost efectuarea de „cercetări obiective”, se poate specula că modul în care a fost instrumentat dosarul la Gorj nu a fost în regulă. Chiar faptul că presa a fost anunţată cu o zi înainte despre trimiterea în judecată este o încălcare a procedurilor. Emil Moţa nu este la prima abatere în acest dosar. Referatul prin care acesta solicita, anul trecut, arestarea preventivă a lui Condescu şi Temelescu a fost publicat în presă cu 12 ore înainte de a ajunge pe masa judecătorului.

Nu este exclus ca tocmai aceste scurgeri de informaţii din dosar către presă să fi stat la baza mutării dosarului. Procurorul Moţa a mai fost atenţionat în trecut pentru un astfel de comportament. Inspecţia Judiciară a fost sesizată de două ori, în aprilie şi iulie 2012, pentru încălcarea de către Moţa a deontologiei profesionale.

ACUZAŢII

Marin Condescu a fost cercetat în acest dosar pentru mai multe infracţiuni, de la fals şi uz de fals, la spălare de bani şi înşelăciune. Judecătorii de la Tribunalul Gorj şi Curtea de Apel Craiova au respins cererea de arestare preventivă, pe motiv că niciuna dintre acuzaţiile aduse nu era probată, în dosar nefiind nici măcar indicii temeinice, după cum au menţionat deciziile judecătoreşti.

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: