Două persoane, rănite într-un accident la Pişteşti

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut marţi noapte pe raza localităţii Pişteşti din Deal. Evenimentul a avut loc atunci când şoferul uneia dintre maşini s-a angajat într-o depăşire fără să se asigure.

Şoferul uneia dintre maşinile implicate in accident a efectuat o depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune cu o altă maşină care circula regulamentar. În urma impactului pasagera din maşina care circula regulamentar a fost accidentată şi a fost transportată la spital. „Din primele cercetări reiese că accidentul s-a produs din cauza neatenţiei la volan, conducătorul auto de 26 de ani din Târgu Jiu s-a angajat în depăşirea neregulamentară a unui alt autovehicul, în acel moment a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autovehicul condus regulamentar condus de un tânăr de 28 de ani, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto de 28 de ani şi a unei pasagere de 24 de ani care se afla în autoturismul acestuia. Urmare a testării cu aparatul alcool-test a rezultat că cei doi conducători auto nu au consumat băuturi alcoolice”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: