Drăguţeşti: Locuinţele afectate de inundaţii vor fi reabilitate

Autorităţile locale din Drăguţeşti vor să refacă locuinţele afectate de inundaţii. Primarul Vasile Moşoiu spune că va ajuta la reconstrucţia caselor afectate de infiltraţii. Este vorba de câteva locuinţe din satul Nou Iaşi, la reconstrucţia cărora edilul se bazează pe sprijinul prietenilor şi a subordonaţilor de la Serviciul Public Drăguţeşti.

Precipitaţiile căzute în ultima perioadă au făcut prăpăd în mai multe zone din judeţ. Şi comuna Drăguţeşti a avut parte de inundaţii. Locuinţele oamenilor din satul Nou Iaşi au fost cele mai afectate. Autorităţile publice locale caută acum soluţii pentru reabilitarea caselor. „Am patru-cinci familii afectate de inundaţii. Apa s-a infiltrat prin temelii, fiind gospodăriile mai vechi şi am promis că, după ce se mai limpezeşte vremea, mă ocup personal. Am de turnat o şapă, de schimbat vreo 15-20mp de parchet, o cameră cu scândură, câteva găleţi cu vopsea lavabilă. În primă fază am vrut să aprob în consiliul local o anumită sumă. Dacă sunt probleme de construcţii, am şi eu cât de cât noţiuni, mă ocup eu şi încerc în unele locuinţe să le fac ce n-au avut ei, să mă treacă în pomelnic. Pentru materiale, mai am şi eu prieteni, pentru lucrări sunt băieţii de la Serviciul Public”, a declarat Vasile Moşoiu, primarul din Drăguţeşti.

Zeci de hectare de teren sub apă

Dacă pentru locuinţele din Drăguţeşti sunt soluţii pentru remedierea problemelor, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre terenurile agricole cultivate care au fost inundate săptămâna trecută. Zeci de hectare de terenuri din Drăguţeşti băltesc în apă. „Până nu se vor face lucrările de drenare a apei către Jiu, către Amaradia, de către firma care se ocupă de reabilitarea drumului european, pentru că cei de la firma maghiară au înfundat şanţurile când au săpat, noi nu ne permitem să dalăm, să facem şanţuri sau să le decolmatăm. Sunt afectate circa 50 de hectare de terenuri. Noi avem unul dintre bugetele cele mai sărace, poate APIA îi sprijină cu ceva pe oameni pentru terenurile afectate”, a precizat primarul din Drăguţeşti, Vasile Moşoiu.

Vizualizări: 179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: