Să fii inteligent e, în general, obositor. Cel puţin aşa mi s-a spus. Conştiinţa de sine şi raţiunea superioară fac din om o fiinţă chinuită. Nefericiţi cei bogaţi cu duhul, sau cum era- La toate astea, câteodată se adaugă noi suferinţe venite din incapacitatea intelectualului de a se adapta. Pentru că, în general, adaptarea presupune compromis. Iar aici dau greş intelectualii care îşi respectă blazonul sau pur şi simplu aceia care au o părere prea bună despre ei înşişi. De exemplu, dacă te bagi în politică poţi să spui adio principiilor. Sau cel puţin unora dintre ele. Cum ar fi principiul conform căruia avansarea (pe linie de partid) se face exclusiv pe baza competenţei şi/sau a inteligenţei. Fals. în politică, aşa ceva pur şi simplu nu există. Trebuie, într-adevăr, să fii dotat cu un soi de “inteligenţă”, dar în sensul duplicitar şi descurcăreţ al cuvântului. Nu, nu am explicat bine, îmi cer scuze. Să zicem doar “genul de inteligenţă pe care Cristi Preda nu-l are, dar Honorius Prigoană îl stăpâneşte”. Probabil la fel de bine ca taică-său. Dar să nu ne grăbim să ajungem la nepotisme, că nu e tocmai un subiect care mă avantajează. Să spunem doar că tânărul Honorius (cu care am avut, hm, ocazia să particip la o emisiune TV) pare să deţină de unul singur toate armele necesare unei cariere politice de succes. Tind să cred că, pe lângă moştenirea propriu-zisă (vezi firmele cu care se tot laud`), care îi conferă siguranţă de sine şi tupeu, Honorius îi mai datorează tatălui său doar pe aceea genetică. Ca şi în cazul Elenei Băsescu, cred că părinţii nu au nimic de a face cu dorinţa neostoită de afirmare politică ale odraslelor. De asemenea, ca şi în cazul altor meserii, mimetismul profesional e explicabil, în interiorul unei familii. în situaţiile noastre, cred că părinţii au vrut, cel puţin în primă instanţă, să-i descurajeze. Ceea ce nu înseamnă că, ulterior, ar refuza categoric atunci când neastâmpăraţii ăia mici le-ar cere o mână de ajutor. O mână băgată sub fund care să-i ridice doar un pic, cât să prindă gustul. Şi, de acolo, lumea (politică) e a lor.