DSP Gorj: Primăriţa din Alimpeşti a ştiut că apa nu e potabilă!

Apa de la reţeaua de alimentare din Alimpeşti nu este potabilă! Acesta este punctul e vedere oficial al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Potrivit Elenei Piţian, purtător de cuvânt la DSP Gorj, pe parcursul anului 2012 a fost aplicată şi o amendă pentru nerespectarea normelor de clorinare, iar primăria a fost avertizată de nenumărate ori că apa nu e bună de băut. Practic, în ultimii ani apa de la robinetele oamenilor din Alimpeşti nu ar fi trebuit consumată. Primăriţa Elena Mosor a împânzit comuna cu afişe de avertizare după articolul publicat săptămâna trecută în Pandurul, deşi are în sertar mai multe adrese de la DSP Gorj pe care le-a ignorat.

Locuitorii din comuna Alimpeşti au plătit ca să bea apă cu bacterii. Pandurul a publicat un articol pe larg despre modul de clorinare a apei din reţeaua comunei. Adică, deasupra rezervorului de apă era amplasat un bidon din care picura clor, după ochi. Chiar primăriţa a admis că este posibil ca apa să nu fie dezinfectată. După apariţia articolului, în comună au apărut afişe prin care oamenii erau înştiinţaţi că apa nu este potabilă, dar potrivit DSP Gorj oamenii ar fi trebuit avertizaţi de anul trecut.

Primăriţa ştia de anul trecut că apa nu e potabilă

Culmea este că Direcţia de Sănătate Publică Gorj a trimis, pe 7 decembrie 2012, o adresă prin care spunea că apa nu este potabilă. De fapt, toate probele prelevate în 2012 au arătat că apa nu trebuie să fie consumată. Mai mult, DSP Gorj transmite că primăriţa a ştiut de fiecare rezultat al probelor de ape şi că a ştiut că trebuie să avertizeze oamenii să nu mai bea apă! „La Alimpeşti nu există autorizaţie pentru instalaţia de clorinare pentru că nu a fost finalizată. Nu au energie electrică pentru aparatul de dozaj al clorului. Clorinarea se face într-adevăr cu picurătorul, dar nu are eficienţă dacă nu sunt dozate cantităţile. Practic, nu au un sistem de dezinfecţie al apei. În 2012 a fost aplicată şi o amendă de 2000 de lei, iar din probe a rezultat că apa este necorespunzătoare. Am impus primăriei să avertizeze populaţia că apa nu este conformă“, a declarat Elena Piţian, purtător de cuvânt la DSP Gorj. De fapt, nici una dintre probele prelevate în 2012 nu a fost conformă. Elena Piţian a mai spus că ultima adresă prin care primăria a fost avertizată de calitatea apei a fost trimisă pe 7 decembrie 2012.

Aceasta a mai spus că apa vine din zona Peşterii Polovragi şi este bună la sursă, dar este contaminată pe reţea şi nu este potabilă.   

REACŢIE

Primăriţa Elena Mosor a declarat că a mai pus şi altă dată afişe în comună. „Am pus şi anul trecut. După buletinul din noiembrie am ştiut că apa are probleme“, a declarat Elena Mosor.

Vizualizări: 175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: