Energia joacă acasă la antrenorul Constantinides

Energia Târgu-Jiu îşi reia marţi, 3 noiembrie, de la ora 19:00, seria meciurilor europene din cadrul Grupei K a FIBA Europe Cup. Energia va disputa cel de al doilea meci din Grupa K  împotriva ciprioţilor de la AEK Larnaca. Practic, antrenorul cipriot Antonis Constantinides va lupta contra unei echipe din ţara sa natală. Energia este lider în grupa K după disputarea primei etape,  în care gorjenii s-a impus fără probleme, pe teren propriu, cu scorul de 87-72, în faţa kosovarilor de la Sigal Prishtina. Din cele trei deplasări din această grupă, cipriotul Constantinides consideră că meciul din Cipru, deşi se anunţă unul destul greu, este cel mai accesibil din cele trei deplasări. “Sunt un antrenor profesionist. Pe plan sentimental nu voi fi afectat. Presa din Cipru a subliniat faptul că pentru prima dată o echipă din Cipru va juca împotriva unui antrenor cipriot”, a comentat acesta. Cealaltă partidă din Grupa K, dintre Sigal Prishtina şi BC Astana se va disputa miercuri, 4 noiembrie, de la ora 19:00. (A.A.)

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: