Fără număr
Am fost ieri la Tîrgu Jiu. Şi nu doar că voiam să mă laud c-am fost la oraş, dar la biroul de înmatriculări auto am avut o revelaţie: birocraţia are momentele ei umane, ca să nu zic hazlii. Pentru o taxă de 85 de lei, posesorul unei maşini poate să-şi personalizeze numărul de înmatriculare. De exemplu, Gică cel născut în 85 poate să se mândrească apoi că are Opel Astra model 1996 cu numărul de înmatriculare GJ-85-GIC. În general, atât numerele cât şi literele de pe plăcuţa de înmatriculare sunt chestii stupide şi destul de intime. Fie că-i data la care ţi-ai cunoscut nevasta urmată de iniţialele celor trei nume ale ei sau o poziţie sexuală preferată (de obicei 69) plus primele trei litere ale singurei tipe care ţi-a făcut vreodată sex oral, numărul maşinii e o chestiune strict personală. La biroul de înmatriculări, însă, nu eşti la adăpostul tablei din caroserie. Trebuie să-ţi spui numărul preferat tare şi răspicat, ca să-l audă poliţaiul de după geam. Evident, îl aud şi cei care stau la coadă în spatele tău. Eu am avut în faţă, la coadă, trei domni. Primul, un tânăr cu maşină speriată de prin Germania. A vrut numărul GJ-15-HOH. Pe ăsta nu l-am înţeles. Mă rog. Următorul, un cocalar cu geacă lucioasă de tip Harrison şi jumătate de kilogram de gel în cap. Puteam să jur că-şi va pune ceva cu 69. Şi, într-adevăr, vine confirmarea din gura doritorului de număr: „Vreau 69 STF.” Poliţistul se uită pe sub sprânceană şi-l pune să repete. A fost singurul moment în care mi s-a părut că un poliţist poate întâlni un cetăţean mai prost decât el cu care să-şi permită să fie ironic. Cocalarul a repetat fără jenă. Următorul la coadă – un cocalar mai spălat. Genul familist. A vrut numărul GJ-nuştiucât-OTY. Aici s-a produs adevărata dramă a zilei. Poliţistul i-a zis simplu că numărul nu poate începe cu litera O, ca să nu se confunde cu 0. Bietul om a fost dărâmat. S-a uitat la oamenii din spatele lui jenat. A cerut puţin timp să se gândească la alt număr. Într-un târziu, pentru că nu-i venea nimic, mi-a făcut loc la coadă şi a rămas lângă să dea un telefon. L-am auzit spunând timid la telefon: „Dragă, nu merge OTY. Ce vrei să pun altceva-”. „Pune DEA”, aud din telefon. Noroc că pe doamnă o mai chema şi Andreea.
A fost cea mai umană coadă la care am stat în viaţa mea.