Fiecare cu părerea lui….

În ultimul timp am auzit tot felul de variante ale reconfigurării vieţii politice româneşti şi mi s-au părut care de care mai aiuritoare. Două dintre ele cred că au atins absurdul şi aparţin unor ziarişti bătrâni de la care ai avea mai multe pretenţii. Ion Cristoiu crede cu tot sufletul că preşedintele Băsescu s-a desprins sentimental de PDL şi s-a apropiat de Victor Ponta! Credinţa lui Cristoiu este doar pe jumătate adevărată pentru că de desprins s-o fi desprins de PDL, dar nu cred că vreodată se va apropia de Victor Ponta chiar dacă în sprijinul credinţei lui ziaristul aduce propunerea de pomină pe care i-a făcut-o după căderea guvernului Boc. Probabil că şi partidul din care a plecat preşedintele s-a desprins de el pentru că altfel nu se explică de ce până acum, când toată lumea este de acord că neoficial a început campania electorală, nu se înghesuie nimeni dintre “grei” să candideze la cele mai importante funcţii, cele de primar şi cele de preşedinţi de consilii judeţene. Fug toţi ca dracu de tămâie când e vorba să se confrunte direct cu alegătorii, când trebuie să demonstreze că pot conduce măcar un oraş dacă tot cred că pot conduce o ţară…. Cât despre apropierea de Victor Ponta cred că Băsescu îl foloseşte în continuare pe post de jucărie electorală pe care o va monta şi demonta de câte ori o să aibă chef! A doua variantă a viitoarei configuraţii politice a fost lansată de un site drag lui Sorin Roşca Stănescu care nici nu ştiu cât mai este jurnalist, cât politician, cât securist sau cât combinator de ponturi bănoase. Declaraţiile lui Băsescu privind desemnarea premierului după alegerile parlamentare a produs frisoane în rândul opoziţiei. Clar, precis şi de mai multe ori Băsescu a declarat că actuala Constituţie îl obligă să desemneze premier din rândul partidului care are majoritate parlamentară. Cum opoziţia va candida în alianţă şi nu fiecare partid în parte este de la sine înţeles pentru că indiferent câte congrese va face ea nu-l va convinge pe Băsescu să-l declare pe Ponta premier chiar dacă USL va avea 50 plus unu parlamentari în toamnă. Pentru că  s-au convins că omul nu glumeşte, jurnalistul de serviciu al opoziţiei a lansat o variantă halucinantă de a cuceri puterea prin trecerea rapidă a parlamentarilor PNL şi PC la PSD sau invers şi după desemnarea premierului şi a guvernului reîntoarcerea parlamentarilor la vechile lor partide! Asta ar însemna că opoziţia recunoaşte că n-a citit constituţia atunci când a pus bazele formării alianţei şi ar mai recunoaşte că dorinţa de putere este atât de mare şi de presantă încât nu-i mai pasă de electorat. După alegeri nu-i mai pasă nimănui…..

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: