Fluerătoru şi colegii din dosar, sentinţă după Paşti

Degeaba a așteptat un verdict ieri fostul lider sindical din zona Motru, Cristea Fluerătoru, precum și ceilalți inculpați din dosarul în care au fost trimiși cu toții în judecată, pronunțarea unei sentințe fiind amânată până după Paști. În a treia zi de Paști, în Săptămâna Luminată, inculpații acuzați că și-au bătut joc de modernizarea drumului dintre Ploștina și Miculești ar putea să afle dacă instanța îi mai trimite sau nu după gratii, de amintit fiind că procesul a început cu cei mai mulți dintre ei în stare de arest preventiv. „Amână pronunţarea asupra dezbaterilor la data de 14.04.2015”, a stabilit ieri Judecătoria Târgu Jiu, sentința de după Paști vizându-i și pe Nicolae Giuran, Vasile Crețan și Florentin Pătru. Toți sunt angajați în mineritul motrean, ei aprobând decontările pentru lucrările care s-au făcut doar pe hârtie pentru modernizarea drumului amintit. Procurorii au estimat un prejudiciu de circa 900.000 de lei, dosarul vizându-l și pe Sandu Benga, bărbatul decedând însă pe parcursul procesului, doar rudele sale urmând să afle sentința pe care judecătorii o vor da în acest proces. (G.C.)

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: