Fotbaliştii de la Pandurii se întorc astăzi din Antalya

Ultimul amical susţinut de Pandurii în stagiul de pregătire din Turcia s-a disputat ieri la Lara, acolo unde echipa gorjeană a fost cantonată timp de două săptămâni. Pandurii au pierdut acest ultim meci disputat în compania polonezilor de la Piast Glivice, scor 2-0 pentru echipa vizitatoare, meciul disputându-se pe terenul de la Kervansaray unde s-au antrenat Pandurii. Azi echipa susţine un ultim antrenament în Antalya iar la ora 14:00 este programat zborul spre Bucureşti. Jucătorii vor primi două zile libere pentru a merge acasă şi urmează să revină apoi la Târgu Jiu pentru un ultim amical cu Gloria Buzău.

Pandurii au susţinut ieri ultimul meci al stagiului de pregătire şi verificare din Antalya, cu echipa de primă ligă din Polonia, Piast Glivice. Meciul s-a disputat pe terenul de la Hotel Kervansaray, pe toată durata primei reprize plouând continuu.

Antrenorul Liviu Ciobotariu a trimis pe teren la acest meci jucătorii care nu au evoluat la partida precedentă cu NK Varteks: Mingote – Popete, Tătaru, Rada, Grecu – Hidişan, Murgan, Orac, Tremonti – Tilincă, Arrieta. Prima ocazie de deschidere a scorului i-a aparţinut lui Daniel Orac care a şutat de la aproximativ 15 metri pe poartă dar balonul a fost prins de portarul celor de la Glivice. Două minute mai târziu Murgan a încercat o execuţie spectaculoasă din foarfecă pe spate, mingea trecând puţin pe lângă poartă. Piast Glivice a ratat în minutul 21 cea mai mare ocazie de  a marca a primei reprize, şutul puternic de la 18 metri întâlnind bara din dreapta porţii lui Mingote. În minutul 23 Hidişan a fost şi el aproape de a deschide scorul dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri, balonul căzând pe plasa porţii celor de la Glivice.

În partea a doua a meciului cu Piast Glivice  a plouat torenţial pe toată durata reprizei, fapt care a făcut şi mai greu jocul pe un teren aproape impracticabil.

La pauză antrenorul Liviu Ciobotariu a fost nevoit să facă două schimbări din cauza accidentărilor, intrând Rusu în locul lui Murgan care a acuzat o întindere şi Vranjes în locul lui Tremonti care avea o contuzie la picior din cauza unor lovituri cauzate de crampoanelor adversarilor. Piast a deschis scorul în minutul 52 dintr-un penalti şi a înscris din nou dintr-o lovitură liberă în minutul 82. Pe parcursul reprizei secunde au mai fost trimişi pe teren şi Diaconu şi Avramescu.

Pentru că ambii căpitani desemnaţi în acest moment, Păcurar şi Chibulcutean au lipsit pentru că au jucat la meciul precedent, banderola de căpitan i-a revenit lui Florin Popete, cel mai vechi dintre jucătorii din lot dar şi singurul gorjean titular în tur la Pandurii.

Vizualizări: 84

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: