Gorjenii, loviţi de mirajul câştigului la loto

Tot mai mulţi gorjeni sunt tentaţi să joace la loto în timpul sărbătorilor de iarnă. Pentru extragerile speciale ce vor avea loc pe 30 decembrie şi unde se înregistrează un report de  milioane de lei, gorjenii completează în număr mare variantele loteriei. Jucătorii fideli au câteva numere pe care le joacă de fiecare dată, care pot reprezenta zile de naştere ale cunoscuţilor, însă mulţi preferă varianta extragerii din bol sau să pună numere la nimereală.

Mirajul câştigului la loto i-a atins în preajma Anului Nou şi pe gorjeni. În drum spre cumpărăturile obişnuite, persoanele mai în vârstă, fideli acestui joc de noroc, au trecut şi pragul agenţiilor loto pentru a completa o variantă pentru extragerile din seara de 30 decembrie. Cei împătimiţi îşi încearcă norocul cu aceleaşi numere, însă majoritatea completează variantele cu numele care le vin în cap pe moment. Gavril din Târgu Jiu spune că de zece ani joacă aceleaşi numere, iar din când în când mai câştigă, însă sume mici. ”Sunt un jucător fidel. Joc mai tot timpul la loto. Pentru extragerile de Revelion am completat o singură variantă pentru că atât îmi permite bugetul. Am început să joc la loto de când m-am lăsat de ţigări. Sper să am noroc”, afirmă târgujianul. Jucătorii fideli sunt de obicei pensionarii, care vin din toate colţurile judeţului pentru a-şi încerca norocul la loto. ”Sunt 20 de ani de când joc. Nu am numere favorite pe care le joc, ci aleg din bolul pus la dispoziţie. Cum mi-o fi norocul. Pe parcursul timpului am mai câştigat bani de pe urma acestui joc, însă sume mici. Acum am pus doar o variantă pentru extragerea specială de Revelion”, spune un pensionar care venise din Teleşti pentru a-şi încerca norocul.

Trageri

Tragerile speciale de Anul Nou vor fi organizate de Loteria Română în data de 30 decembrie, în cadrul unei ediţii speciale. În cadrul acesteia se vor organiza în premieră două trageri, o tragere specială şi una suplimentară pentru jocurile 6/49 şi 5/40 cu acelaşi bilet. În acest fel, şansele gorjenilor de a pune mâna pe potul cel mare se vor dubla.  Mai mult, fiecare din cele trei jocuri, Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 vor beneficia de suplimentari importante ale fondului de câştiguri al categoriei I, pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentară. Astfel, pentru tragerea suplimentară Loto 6/49, fondul de câştiguri al categoriei I, se suplimentează cu 1.000.000 lei. Pentru tragerea suplimentară Joker, fondul de câştiguri al categoriei I se suplimentează cu 500.000 lei, iar pentru tragerea suplimentară Loto 5/40 fondul de câştiguri al categoriei I se suplimentează cu suma de 100.000 lei.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: