Grigoraș, mulțumit și cu egalul

Petre Grigoraș nu era supărat pe semieșecul cu Piatra Neamț, ba chiar se declara mulțumit de punctul obținut. Și asta după ce nemțenii le-au făcut zile fripte gorjenilor într-unul din cele mai nebune meciuri din acest sezon. Ambele echipe au avut șanse importante să ia toate cele 3 puncte dar până la urmă și-au împărțit câte unul după golurile din prima repriză ale lui Maxim, respectiv Bădescu. ”A fost un meci nebun cu un ritm foarte susţinut. Am întâlnit cel mai de temut adversar. Chiar dacă am pierdut cu Astra sau cu Galaţiul, adversarii nu ne-au pus așa probleme ca Ceahlăul. Din păcate nu am reuşit să realizăm ceea ce ne-am propus, adică cele trei puncte. Au dorit foarte mult, nu am ce să le reproşez băieţilor la acest meci. Trebuie să fim fair-play şi să ne mulţumim totuşi cu acest punct chiar dacă nu ne convine”, a spus antrenorul pandurilor. ”Pandurii au o mentalitate rar întâlnită în fotbalul românesc, cu o plăcere de joc deosebită. Au o ofensivă extraordinară şi din acest punct de vedere pot spune că sunt mulţumit cu un punct pe care l-am luat aici. Cred că totuşi ne-am prezentat şi noi destul de bine şi am participat la spectacol. Sunt într-o stare confuză acum pentru că ocaziile pe care l-am avut pe final ne-ar fi putut aduce mai multe puncte. Eu nu spun că ar fi fost meritat, dar am fi putut pleca cu o victorie. Poate este echitabil acest rezultat, rămâne să felicit adversarul pentru multele atuuri arătate şi sper să ne mai întâlnim”, a menționat și antrenorul nemțenilor, Costel Enache. (C.D.)

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: