Handbaliştii vor să câştige Supercupa

Energia Târgu-Jiu are parte de un debut de foc în noul sezon competițional. Echipa antrenată de Liviu Andrieș are o misiune dificilă în fața echipei campioane Minaur Baia Mare, în meciul în care este pus în joc trofeul Supercupa României. După partida de la București din Supercupă, de pe data de 19 august, Energia va debuta în campionat, duminică, 23 august, pe terenul echipei HC Vaslui.

Antrenorul principal al Energiei, Liviu Andrieș, crede că Supercupa nu este o misiune imposibilă. Energia participă în premieră la această competiţie, iar echipa nu este la capacitate maximă. “Plecăm cu șansa a doua, dar nu vom avea capul plecat. Vrem să jucăm, să scoatem cât mai mult, de ce nu să și câștigăm. Toată lumea așteaptă competiția. Mai este de lucru, dar toți așteptăm să jucăm. Nu contează dacă mai avem sau nu de lucru, vrem doar să jucăm bine, să facem un meci bun. Vrem să câștigăm. Suntem, undeva la 60-65% din capacitate“, a declarat acesta.

Dacă vor câştiga trofeul, handbaliştii vor primi bonusuri. „Noi am făcut achiziții bune, am făcut și meciuri amicale bune, așa că vom arăta a echipă și ne vom vinde scump pielea. Ar conta mult. Am câștiga un trofeu, ar fi primul. Ne-ar da alt moral, ar fi un câștig mare pentru viitorul sezon. Nu contează banii, toți băieții vor să câștige un trofeu. Contează și banii, dar important e să câștigăm“, a mai declarat antrenorul. 

”Ar fi foarte important pentru clubul nostru acest trofeu, am învinge una dintre echipele foarte bune ale campionatului nostru”.

Benedict Geamănu, preşedinte secţia de handbal

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: