Hidişan, No 1

Florin Hidişan este preferatul suporterilor echipei Pandurii după prima etapă a ligii I. Într-un sondaj iniţiat pe site-ul clubului gorjean, Hidişan a primit cele mai multe voturi pentru evoluţia sa de la jocul cu Astra, mai multe decît marcatorul golului, Alexandru Păcurar. Hidişan a fost coautor la golul lui Păcurar şi la fel şi la meciul cu FC Vaslui, el centrând la golul reuşit de Florin Stângă. Şi acum Hidişan se află în topul preferinţelor suporterilor echipei după doar două zile în care s-a putut vota, devansându-l cu două voturi pe portarul Stanca şi cu şapte pe marcatorul golului. “Mă bucur mult pentru voturile acordate şi pentru că suporterii au încredere în mine şi sper să nu-i dezamăgesc. Le mulţumesc pentru voturi şi mulţumesc mai ales pentru sprijiniul oferit la acest ultim meci şi ne dorim ca şi în continuare să fie alături de noi” a declarat Hidişan la aflarea veştii că e iubit de suporteri, adăugând că îşi doreşte să nu dezamăgească pe viitor şi să facă jocuri cât mai bune: “Mă bucur că sunt sănătos şi în formă şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt acum bine şi pot juca. Sper să o fac la fel de bine pentru a le aduce bucurii suporterilor care sunt alături de noi. Sper să fie şi de acum înainte la fel cum au fost la meciul cu FC Vaslui şi să le oferim numai prilej de bucurie pe viitor.”


Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: