Iana şi Dian, candidaţii oficiali ai PNL Gorj

Conducerea centrală a liberalilor şi-a dat ieri avizul final pe listele cu candidaţii partidului, filiala de la Gorj urmând să îi arunce în bătălia politică din 9 decembrie pe liderul organizaţiei, Dian Popescu, şi pe medicul Gheorghe Iana. Cel din urmă este fost director al spitalului universitar de urgenţă din Bucureşti, în prezent fiind şef de clinică la aceeaşi unitate medicală. Primarii liberali nu au o părere bună despre candidatul impus de la Bucureşti.

Gheorghe Iana este cotat ca unul dintre cei mai buni specialişti în domeniu, numele său fiind vehiculat pentru o candidatură la parlamentare şi în 2008. Pe ultima sută de metri însă, Iana s-a răzgândit atunci şi s-a retras din lupta politică înainte de a fi prezentat oficial opiniei publice. Gheorghe Iana va candida pentru colegiul 1 deputaţi, cel care le revine liberalilor în cadrul USL Gorj, tot pe colegiul 1, dar la Senat, filiala susţinându-l pe Dian Popescu. Acesta candidează pentru prima dată pentru o funcţie publică de când activează în politică, pe colegiul său urmând să-l aibă ca şi contracandidat pe actualul senator Ion Ruşeţ, de la PDL.

Primarul Ilie Petroi nu vrea venetici

Candidatura lui Gheorghe Iana pe Colegiul 1 Deputaţi a atras nemulţumirea primarului Ilie Petroi, de la Aninoasa. Acesta este supărat că organizaţia Partidului Naţional Liberal nu a găsit gorjeni pe care să îi susţină pentru o candidatură la Parlamentul României. „Noi susţinem oameni care nu au nici o legătură cu Gorjul, pe care nu-i interesează de Gorj”, spune supărat primarul de la Aninoasa.

Petroi susţine că primarii liberali sunt nemulţumiţi că nu au găsit un candidat din rândurile lor, la care să poată apela odată ajuns în Parlament. Ilie Petroi se teme că se va repeta povestea cu Sorin Paveliu. „Din punctul meu de vedere spun că acest lucru nu convine majorităţii primarilor liberali. Spunem că avem oamenii care au calităţile necesare să ne reprezinte în Parlamentul României, dar noi avem candidat din altă parte. De fiecare dată noi, liberalii de la Gorj, nu avem persoane care să ne reprezinte. Dacă nu avem oameni competenţi, înseamnă că nu avem echipă la Gorj”, a adăugat Ilie Petroi.

Dumitru Vulpe, primarul de la Câlnic, spune că, deşi nu îl cunoaşte pe Gheorghe Iana, îl va susţine în campania electorală. „Nu-l cunosc personal, dar ştiu că este un gorjean născut în Motru. Este o decizie a PNL şi nu mai este loc de comentarii”, a precizat Dumitru Vulpe.   

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: