ICR-ul e o instituție care a stârnit largi controverse în ultimii ani. Aflată sub controlul direct al președintelui și condusă de unul dintre puținii intelectuali ai lui Băsescu care au rămas ai lui Băsescu, Patapievici, ICR-ul și-a făcut un nume (pe sistemul ”any publicity is good publicity”) sponsorizând diverse snobisme de neînțeles pentru public, gen poneiul roz cu svastică sau carpeta cu Răpirea din Serai readaptată, cu personaje ziariștii români răpiți în Irak, și promovând personaje haioase (nu neapărat voluntar) ca băiatul ăla care a scris un eseu despre prietena lui care urinează ketamină.

Sigur că ICR-ul e o mare flatulență. O fi făcut și chestii bune pentru creierele și fantezia românilor din străinătate din cele 10 milioane de euro care i se alocă anual (conform senatorilor Hașotti și Sârbu), dar n-au ajuns la urechile noastre. Patapievici însuși e un intelectual care mă lasă rece, un fel de geamăn rău și antipatic al lui Pleșu, scorțos și prețios ca un puștan student la filosofie care vrea să impresioneze vânzătoarele din piață explicându-le diferența dintre spiritul roșiilor și materia acestora.

Pe de altă parte, ce ar putea aduce USL-ul bun culturii românești? Imaginați-vă oroarea: Ponta și Vanghelie în rol de Don Quijote și Sancho Panza. Ponta călare pe un armăsar negru superb împrumutat dintr-o sufragerie din sectorul 5, iar bufonul Marean călărind un cochet poneiaș roz, cu picioarele bălăbănindu-i-se și atingând colbul. Cu morile de Vântu în spate (nu în față, ca-n original), cei doi își mână maiestuos armăsarii pe poarta Senatului, dând astfel de veste că ICR-ul a trecut de la președinte la parlament. Ok, să zicem că a trecut. Și acum ce se întâmplă? Care-i intelectualul lui Ponta pe care acesta are de gând să-l pună în locul lui HRP la ICR? Geoană? Ciuvică? Chirieac? Serghei Mizil?