Imbecilitate pe post de demnitate

De câteva zile, Ponta îl acuză pe preşedintele Băsescu că s-a dus la Bruxelles pentru că voia să-şi plătească datoriile la cei care l-au susţinut astă vară, când era suspendat, dar nu ne-a spus dacă le va plăti cu cardul sau cu valiza. Trebuie să fii iresponsabil  rău de tot ca să-i acuzi pe mai-marii Europei că s-au lăsat mituiţi pentru un pumn de euroi, ca să susţină un preşedinte al unei ţări membre a Uniunii, care era cât pe ce să fie dat jos din funcţie printr-o veritabilă lovitură de stat.

Aşa cum am mai spus şi alte dăţi, individul ce vremelnic este şeful Guvernului fără program nu-şi conectează limba la creier şi asta n-ar fi mare lucru, că sunt şi alţii în postura asta, dar el uită că în anumite momente ale vieţii lui zbuciumate şi bântuite de “jos Băsescu” chiar reprezintă România şi nu judeţul prietenului său Dragnea, iar  declaraţiile lui deşănţate pot fi luate în serios peste graniţă. Mi-o şi închipui pe Angela Merkel frecându-şi mâinile de bucurie că vine Băsescu şi-i aduce  mita pe care o va cheltui în primul magazin de fiţe, cumpărându-şi ultimul răcnet  în materie de ţoale, că ştiţi cu toţii ce elegantă e… Cât despre Barosso, nici nu mai vorbesc, că el abia-l aşteaptă pe Băsescu  ca s-o poată chema pe Macovei la un chef de pomină la care poate să afle şi el ce mai e nou prin România.

Bietul Ponta nu-şi poate depăşi condiţia de copil bosumflat şi nu-l poate ierta pe Băsescu că nu l-a lăsat să se ducă el la Bruxelles, deşi dacă ar fi raţional şi ar avea cu ce să gândească ar putea să ştie că nu poate să întindă mâna nimănui acolo, pentru că ăia nu discută cu plagiatori şi autori de lovituri de stat în mijlocul Europei. Nevoia de a-şi externaliza prostia în toată Europa nu mai poate fi înţeleasă, pentru că dacă Guvernul României nu s-a remarcat prin cine ştie ce măsuri memorabile, el s-a remarcat mai mult decât ne-am fi dorit noi ca fiind singurul premier cu opera copiată care se încăpăţânează să nu demisioneze.

Îl acuză pe Băsescu că nu se gândeşte la România, ci la scaunul său şi la datoriile personale, în condiţiile în care ştie bine că Băsescu este pe ultima sută a ultimului mandat de preşedinte. Mai are un pic şi o să spună că Băsescu se duce la Londra să plătească articolele din revista “Nature” care i-a deconspirat personalitatea sa de “copy-paste”. Multe se pot scuza în campaniile electorale, mai puţin mârlănia, mojicia, nesimţirea, minciuna şi hoţia la care Ponta vrea neapărat să ia premiul întâi cu coroniţă. O minimă decenţă ar fi trebuit să-i spună premierului că dreptul de veto îl foloseşti sau nu, dar nu te lauzi înainte de a ajunge la Bruxelles că-l vei folosi pentru că asta înseamnă că te duci deja cu păreri preconcepute, că nu eşti dispus la negocieri. Şi, că veni vorba, dacă totuşi Băsescu ar arunca pe masă dreptul de veto aşa cum îl învaţă Ponta, ce s-ar întâmpla ulterior? Poate să ne spună Ponta?!

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: