Încătuşat pentru că s-a iubit cu o minoră agăţată pe facebook

Un tânăr din Novaci a ajuns în spatele gratiilor după ce a reușit să convingă o fată de 12 ani din oraș că o iubește și că o va lua de soție, întreținând cu ea relații intime în ciuda vârstei acesteia.

Dănuț Udrea și-a făcut cont pe Facebook pentru a avea cât mai mulți prieteni și, mai ales, prietene, una dintre acestea fiind minora de 12 ani. Vorbele meșteșugite ale individului au cucerit-o repede pe fată, aceasta acceptând să aibă raporturi sexuale cu el chiar pe malul Gilortului.

Nu a contat că Udrea avea deja probleme penale, fiind trimis în judecată pentru furturi din mai multe societăți comerciale, fata fiind interesată doar de cel care îi promitea iubire veșnică. Problemele penale ale individului au contat însă în decizia polițiștilor de a-l reține pentru 24 de ore, ieri acesta fiind prezentat unei instanțe de judecată pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă, oamenii legii fiind și cei care au descoperit cazul, după ce Udrea s-a lăudat prin oraș cu ultima sa aventură.

O situație oarecum asemănătoare, dar sesizată de părinții unei minore din Bălești, tot de 12 ani, a dus la anchetarea unui tânăr din Craiova, în vârstă de 24 de ani. Fata s-a lăsat și ea sedusă de vorbele de amor ale bărbatului, întâlnindu-se cu el și întreținând raporturi sexuale pentru care craioveanul s-a ales acum cu un dosar penal. El este cercetat sub control judiciar, cazierul curat pe care îl avea până acum ajutându-l să nu primească măcar un „meniu” de 24 de ore!

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: