Încep lucrările de canalizare a zonei de peste Jiu

Lucrările de realizare a canalizării la străzile de peste Jiu vor fi demarate la începutul săptămânii viitoare. Aceste lucrări fac parte din al doilea pachet al  Programului ISPA. Reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare costă aproximativ 279 de miliarde lei vechi. Şapte puncte de lucru vor fi deschise în acelaşi timp în diferite zone ale municipiului.

Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu, a spus că va fi afectată circulaţia rutieră de peste Jiu, de pe străzile Luncilor, Severinului, Meteor, Mehedinţi, Timiş, Şuşiţa-spre Bârseşti. “Va fi foarte mare deranj în aceste zone deoarece sunt colectoare mari ce vor face foarte mult zgomot. Este un volum imens de lucrări. Se vor realiza poduri şi podeţe provizorii pentru a facilita accesul în locuinţe a cetăţenilor din zonele unde se va lucra”, a mai precizat Marius Ionescu.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: