Am fost în Deltă și inițial mi s-a părut plictisitor. Cumva, toată fauna Deltei s-a ascuns de noi în prima zi de vizitat canalele. Când am întrebat, dezamăgiți, unde sunt păsările, barcagiul, flegmatic și nu tocmai dornic să-și schimbe atitudinea de dispreț față de turiștii ”pământeni”, ne-a explicat, cu zgârcenia la vorbă și sarcasmul specifice locuitorilor zonei: ”păsările nu sunt ca plantele”. Și atât. Prin asta, gazda noastră încerca să ne spună că păsările nu stau în aceleași locuri, așteptându-le pe tine să le pozezi, cum au bunul obicei să facă plantele.

Dar a doua zi avea să ne depășească toate așteptările. Păsările au fost mai simpatice decât plantele, deși în continuare nu tocmai la fel. Am văzut stoluri imense de pelicani, egrete, stârci, pescăruși, și altele pe care nu le-aș putea numi (pentru că barcagiul avea chef puțin spre deloc să facă și pe ghidul), dar vedeta zilei a fost fără îndoială corcodelul. Corcodelul pitic, mai exact, cunoscut printre locuitorul ornitolog din zonă și ca Tachybaptus ruficollis, are o însușire extrem de simpatică, pe care cred că nu ar strica să o avem cât mai mulți: este extrem de timid. Când văd bărcile apropiindu-se în viteză, în depărtare, corcodelii plonjează în apă, cu capul înainte, și pot rămâne acolo minute în șir, deseori înotând câteva zeci de metri invizibili, pe sub luciul apei, în încercarea de a se ascunde. S-a întâmplat de cel puțin trei ori să vedem un cap ițindu-se din apă, privindu-ne neîncrezător, apoi intrând la loc dedesubt când ne apropiam. Erau tot corcodeli, probabil unii ceva mai tupeiști.

Timiditatea, vorba unei reclame, este bună. Te ajută nu doar să nu-ți dai drumul la gură ca prostul în situații care nu te-ar avantaja, ci și să îți pătrezi o aură de mister destul de atrăgătoare. Dar, cel mai important, timiditatea este o însușire care de obicei se asociază cu cel mai bun obicei pe care îl poate avea un om care locuiește printre oameni (sau animale, că veni vorba): capacitatea e a te pune în locul celuilalt și ancestralul ”ce ție nu-ți place altuia nu-i face”. Să mergem în Deltă, să ne relaxăm și să învățăm de la corcodel, deci. Să învățăm că viața frumoasă se poate trăi și cu discreție; ba chiar mai degrabă se trăiește așa.