Investiţii de miliarde în infrastructura municipiului Târgu Jiu

Primăria Târgu Jiu va cheltui anul acesta, din bugetul local, 270 de miliarde de lei vechi pentru investiţii în infrastructură şi alte 260 de miliarde pentru lucrări edilitar-gospodăreşti. Pe lângă aceşti bani, alte 600 de miliarde de lei vechi, fonduri europene, reprezintă valoarea a două pachete ce vizează finalizarea a lucrărilor de reabilitare a străzilor vechi. „De asemenea, va demara proiectul privind extindere alimentare energie electrică (în zona Preajba- str. Frăsinetului, strada Viitorului) şi se vor finaliza lucrările în zona Narciselor). Un alt program separat vizează modernizarea iluminatului public. Avem peste 350 de corpuri de montat în municipiu”, a declarat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu.

În momentul de faţă, autorităţile pregătesc proiecte în vederea atragerii de fonduri europene în perioada 2014-2020. Cel mai vast proiect va avea în vedere modernizarea Căii Eroilor. „În momentul de faţă, suntem în faza finală a concursului de idei pentru modernizare Calea Eroilor. În afară de axă se au în vedere o serie de lucrări conexe, intersecţia Genevei cu Calea Eroilor, o parcare subterană, sunt analizate intersecţiile din zona Piaţa Centrală, intersecţie Tudor Vladimirescu, unde de asemenea pregătim studii de fezabilitate pentru pasaje subterane. Sperăm ca în acest plan integrat să putem accesa sumele necesare pentru a realiza aceste pasaje subterane”, a mai precizat Marius Ionescu.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: