Iordănescu îl pedepseşte pe Paul Anton. L-a trimis la echipa a doua!

Mijlocaşul de 24 de ani, Paul Anton, a refuzat şi transferul la Dinamo, decizie ce l-a trimis direct la Pandurii II. Potrivit Digi Sport, Paul Anton va juca de acum la echipa a doua a Pandurii.

Paul Anton este cel mai curtat jucător al Pandurii în această perioadă de mercato, dar a refuzat toate ofertele. Paul Anton este pe final de contract cu Pandurii şi este evident că nu vrea să-şi prelungească contractul cu echipa antrenată de Edi Iordănescu şi vrea să plece liber de contract.

Mijlocaşul a fost pe lista Stelei, oficialii celor două cluburi înţelegându-se, dar nu s-a semnat pentru că lui Anton nu i-a convenit salariul. Au urmat discuţii cu Dinamo, pe care tot Anton le-a închis.

Decizia lui Anton de a nu se transfera la niciuna dintre cele două mari rivale din Liga 1 a fost influenţată decisiv, susţin surse citate de Digi Sport, chiar de către impresarul jucătorului, Lucian Marinescu. Fostul fotbalist al Rapidului, devenit agent de jucători, vrea să-l transfere pe Anton în străinătate, pe modelul Alex Maxim, alt fotbalist al Pandurilor care a refuzat oferta Stelei.

Anton este în ultimul an de contract cu Pandurii, iar de la 1 ianuarie 2016 va putea semna cu orice echipă doreşte. În consecinţă, fotbalistul în vârstă de 24 de ani a refuzat chiar şi oferta pe care i-au înaintat-o oficialii grupării din Târgu Jiu, care i-au propus cel mai mare salariu din echipă şi un nou contract. Puşi în faţa unui refuz categoric, şefii clubului nu au tolerat atitudinea lui Anton şi au decis ca jucătorul să fie trimis la echipa a doua. 

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: