Jucătorii de la Pandurii şi Universitatea Craiova nu au dat nici un gol

Pandurii şi Universitatea Craiova s-au luptat aseară la Târgu Jiu pentru a evita zona retrogradării dar fără succes pentru nici una dintre echipe, meciul terminându-se 0-0. Pe o vreme de iarnă, cele două echipe s-au chinuit  în zadar să marcheze, terenul verde la debutul partidei devenind complet alb la final. La pauză organizatorii au fost nevoiţi să măture zăpada de pe liniile de marcaj şi să schimbe mingea cu una roşie pentru a se putea vedea pe zăpadă.

Meciul a fost început prudent de către oaspeţii de la Craiova care nu l-au avut în garnitura de start pe golgheterul Florin Costea, scos la încălzire de Wotte dar lăsat pe bancă din cauza unei gripe. Pandurii au început cu curaj prima fază de poartă aparţinând lui Raskovic care a trimis cu capul puţin pe lângă poartă. Lazic a trecut şi el pe lângă gol în minutul şase dar şutul său defectuos a trecut pe lângă poarta lui Lung. A urmat o perioadă de tatonare a ambelor echipe, timp în care suporterii Craiovei au strigat lozinci împotriva finanţatorului echipei din Bănie. Păcurar şi-a încercat norocul în minutul 15 şutând de la distanţă, dar fără succes.

Unii dintre atacanţi, zburaţi la echipa a doua-

Până la pauză s-a mai consemnat doar o eliminare de la oaspeţi care a dat speranţe celor de la Pandurii. Din păcate Pandurii n-au profitat de omul în plus, Craiova reuşind o apărare perfectă în faţa atacurilor celor de la echipa gazdă. Cu toate că a trimis pe teren toţi atacanţii din lot, Arrieta şi Tilincă, Pandurii n-a mai reuşit să înscrie.

Antrenorul Liviu Ciobotariu  s-a declarat dezamăgit de rezultat la final de meci şi a anunţat că va trimite jucătorii care l-au nemulţumit să joace la echipa a doua:

„Sunt dezamăgit de acest rezultat, am jucat mai bine de 70 de minute cu un om în plus şi nu am reuşit să marcăm. Am dominat partida pentru ca ei au rămas în zece oameni şi s-au apărat. Sunt supărat pe unii dintre jucătorii care tratează cu foarte mare lejeritate faza de atac. Cei care nu vor să joace aşa cum le cer vor merge la echipa a doua să se antreneze şi să joace. Suntem singura echipă care avem cele mai puţine goluri marcate. S-au dăruit, au vrut, au alergat dar n-au reuşit să bage mingea în poartă. Le-am dat tuturor şanse să joace, am folosit toţi atacanţii dar n-au reuşit să dea gol. O să iau şi de la echipa a doua să încercăm şi cu ei”, a spus supărat Ciobotariu.

Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Craiova

Stadion Municipal din Târgu Jiu, spectatori 5000

Pandurii: 1. Stanca – 14. Popete, 6. Cardoso, 4. Chibulcutean, 29. Grecu – 15. Ghindeanu (min. 55 - Hidişan), 5. Păcurar, 8. Orac, 1. Lazic (min. 81 - Tilincă) – 20. Stromajer (min 64. Arrieta), 23. Raskovic.  Antrenor Liviu Ciobotariu.

Universitatea Craiova: 21. S. Lung jr. – 32. Bădoi, 7.  Găman, Iliev, 5. Buşu – 30. Prepeliţă, 2. Bărboianu, 13. Dilevski, 28. Gângioveanu (min. 56 -  Friţulescu)– 20. Dina (min. 90 – Fl. Costea), 9. M. Costea (min. 61 - Barbu). Antrenor Mark Wotte.

Cartonaşe galbene: Grecu – min. 29, Orac – min. 62, Arrieta – min. 88 / Bărboianu – min. 24 şi 29, Dilevski – min. 59, Lung – min. 83

Cartonaş roşu: Bărboianu – min. 29

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: