Locuinţele din Gorj, la acelaşi preţ cu cele din Vâlcea şi Dolj

Programul Prima Casă IV se anunţă ca o gură de oxigen pentru agenţiile imobiliare din Gorj. Cel puţin asta speră specialiştii în domeniu, care spun că în ultima perioadă vânzările au scăzut foarte mult. Cei care vor să vândă o locuinţă ţin încă preţurile ridicate, astfel încât multe dintre acestea se apropie de cele din Craiova sau Râmnicu-Vâlcea.

Ca o gură de oxigen. Aşa văd agenţii imobiliari programul Prima Casă IV, care ar putea începe peste două sau chiar trei săptămâni. „Ar fi o gură de aer pentru că şi anul trecut, în timpul crizei am reuşit să menţinem linia de plutire şi cu ajutorul acestui program”, spune agentul imobiliar Marian Dumitraşcu. Specialiştii spun că prin intermediul acestui program se cumpără de obicei apartamente cu o cameră sau două, care de obicei au preţuri mai mici, dar accesibile pentru tineri. „Prima casă este o opţiune pentru cei care doresc să cumpere o locuinţă personală. Se adresează în special tinerilor care fac parte din clasa de mijloc, care au un serviciu stabil şi un salariu bunicel. Este luminiţa de la capătul tunelului”, mai spune Marian Dumitraşcu.

Ofertă mare, cere mică

Deşi Târgu-Jiul este un oraş mic, preţurile la imobiliare se apropie de cele din oraşele mai mari, precum Craiova sau Râmnicu Vâlcea. Există vânzători, dar cumpărătorii se pot număra pe degete, iar aceştia apelează de cele mai multe ori la credite bancare pentru a putea achiziţiona o locuinţă. „Preţurile se apropie de cele din Craiova, ceea ce este un paradox pentru că este un oraş mic. Ofertă este, însă cine vrea să vândă însă trebuie să lase mult la preţ. Cartiere noi nu s-au mai construit, cum ar fi în Bucureşti, pentru a se regla piaţa şi să aibă cumpărătorii de unde să îşi aleagă. La noi sunt aceleaşi apartamente vechi, care au preţuri mari”, precizează Marian Dumitraşcu.

PREŢURI

În Târgu Jiu, o garsonieră confort I costă între 20.000 şi 25.000 Euro, un apartament cu două camere ajunge la 40.000 euro, un apartament cu trei camere variază între 40.000 şi 50.000 euro. Preţul unei case la oraş ajunge la 150.000 euro, în timp ce una la ţară poate ajunge la preţul de 30.000 euro.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: