Lucrările de la titularizare, corectate la Vâlcea

Lucrările de la titularizare nu vor mai fi corectate în Gorj. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj au fost anunţaţi în urma unei videoconferinţe cu ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, că lucrările candidaţilor din Gorj vor fi evaluate la Vâlcea. La acest examen s-au înscris peste 1.000 de absolvenţi.  Doar anul trecut lucrările au fost evaluate la nivel local. „Este o procedură normală, s-a întâmplat şi în urmă cu câţiva ani. Doar anul trecut a fost altfel. Astăzi (n.red ieri) într-o videoconferinţă cu ministerul am fost anunţaşi de înfiinţarea a 11 centre de evaluare în ţară, unde vor fi evaluate lucrările pe specializări”, spune Gheorghe Mitescu, inspector şcolar general adjunct în cadrul IŞJ Gorj. Printre centrele de evaluare organizate la nivel naţional se mai numără cele din Neamţ, Timiş, Iaşi, Dâmboviţa, Iaşi, Prahova. În judeţul Gorj au fost scoase pentru acest concurs 47 de posturi titularizabile şi în jur de 460 netitularizabile, ce vor putea fi ocupate de suplinitori.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: