Mama care şi-a omorât pruncul, dusă în arest

Maria Pavel, femeia care a născut în toaleta spitalului din Târgu-Cărbunești și care și-a aruncat apoi copilul pe geam, în curtea unității spitalicești, unde a fost devorat de câini, a fost reținută pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat. Deși aceasta nu și-a recunoscut nici acum fapta, rezultatul ADN recoltat de la nou-născut coincide cu al femeii, iar medicii specialiști din Secția de Psihiatrie au stabilit că aceasta a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

Expertiza psihiatrică o putea scăpa pe femeie de urmărirea penală, dar și de închisoare, dacă specialiștii ar fi stabilit că aceasta nu a avut discernământ în momentul în care a născut în toaleta spitalului și și-a aruncat nou născutul pe geam. Când i s-a adus la cunoștință că ea este vinovată pentru acest lucru, Maria Pavel a făcut un atac de panică și a fost internată de la începutul săptămânii trecute în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Ieri, aceasta a fost suspusă unei expertize medicale cerută de anchetatori în acest caz, iar specialiștii au stabilit că femeia a avut discernământ când a comis fapta, că simulează nebunia, dar cu toate acestea are momente când nu este lucidă. „În urma examinării probelor ADN s-a stabilit că mama bebeluşului devorat de câini din curtea Spitalului Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti este Maria Pavel, în vârstă de 31 de ani. Anchetatorii au cerut examinarea psihiatrică a acesteia, expertiză care a concluzionat că inculpata are discernământ, simulează o afecţiune psihică, neagă fapta. Procurorul de caz a dispus reţinerea inculpatei şi va merge cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţia de omor calificat”, a declarat Michaela Teodorescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Nu recunoaște nimic
Femeia de 31 de ani continuă să nu recunoască nimic în fața anchetatorilor și nici în fața avocatei care o reprezintă în acest dosar. „Clienta mea nu a vrut să dea nici măcar o declaraţie. Refuză să recunoască fapta. Anchetatorii au cerut expertiză psihiatrică şi au cerut de asemenea reţinerea acesteia”, a declarat Teodora Soare, avocatul din oficiu al femeii acuzate de omor calificat.
Deși femeia a negat totul și a refuzat chiar să mai dea vreo declarație în fața anchetatorilor, aceștia au deja o imagine de ansamblu a tot ceea ce s-a întâmplat din probele administrate în acest dosar, dar și din declarația mamei femeii, care în cele din urmă a cooperat cu organele de cercetate. Procurorul de caz a stabilit că femeia nu a fost ajutată la naștere de personalul din spital și nici atunci când și-a aruncat copilul pe geam. Maria Pavel a fost reținută pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat și urmează să fie prezentată instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Pentru fapta sa riscă cel puțin 20 de ani de închisoare.

Vizualizări: 183

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: