Militaru şi Cosmin Popescu îşi deschid cabinete parlamentare în colegii

Parlamentarii PDL îşi vor amenaja cabinete în colegiile în care au fost aleşi, în timp ce viitorii lor aliaţi de la PSD au ocupat deja spaţiile de la parterul Prefecturii Gorj. Birourile în care au funcţionat până acum cabinetele foştilor parlamentari Ion Florescu şi Petre Popeangă sunt predate zilele acestea către noii aleşi Toni Greblă şi Vasile Popeangă. Cel din urmă, ales deputat în colegiul 5, i-a înaintat oficial prefectului Victor Banţa o cerere în acest sens, Popeangă menţionând că îşi va deschide cabinet şi la Rovinari.

În Prefectură s-au aflat în mandatul trecut şi cabinetele lui Marcel Romanescu şi Pantelimon Manta, deşi în ultima vreme deputatul s-a mutat cu biroul la sediul liberalilor. Spaţiul rămas liber la parterul Prefecturii nu va fi atribuit însă proaspeţilor aleşi de la PDL, ci va fi folosit pentru extinderea Serviciului de examinare pentru obţinerea permiselor auto. Deputatul democrat-liberal Severus Militaru spune că el oricum nu avea nevoie de un spaţiu la Târgu Jiu pentru că îşi va face cabinete la Motru, Mătăsari şi Turceni, în timp ce colegul său Cosmin Popescu îşi va amenaja cabinete parlamentare la Plopşoru, Turburea şi Jupâneşti sau Hurezani, ultima locaţie nefiind aleasă definitiv.

Vizualizări: 76

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: