Nasul lung cât o autostradă

Miniştrii lui Ponta mint în postul Crăciunului la fel de rău ca în campania electorală. Bunăoară, marţi au prezentat situaţia realizării de autostrăzi în ultimii 25 de ani din România. Din sinteza prezentată rezultă că guvernul Ponta a făcut în ultimii doi ani mai mulţi kilometri de autostradă decât toţi ceilalţi premieri în 23 de ani!!! Cum pe jurnalişti i-a pufnit râsul, oamenii guvernului au explicat. „Din '90 şi până acum, s-au făcut 97 kilometri de autostradă în mandatul lui Adrian Năstase, în mandatul Tăriceanu s-au făcut aproximativ 69, în mandatul Boc aproximativ 140, în mandatul Ponta s-au făcut 293”. În final, oamenii guvernului au recunoscut că Ponta doar a tăiat panglicile la investiţiile făcute de Boc, dar au precizat că şi Boc a terminat autostrăzile începute de alţii. Altfel, ar fi fost chiar interesant cum a reuşit Ponta să dacă în doi ani cât alţii în două decenii, tăind an de an din bugetul de investiţii, mai ales de la autostrăzi. Nu degeaba îi cânta 1Q Sapro în campania electorală lui Ponta că are nasul cât o autostradă de lungă.

Ponta îşi schimbă blana, dar năravul ba. Are minciuna în sânge şi a reuşit să o vâre în ADN-ul guvernului. Degeaba se pisiceşte la Iohannis, presupunând că l-ar prosti pe preşedinte, Ponta trebuie să înţeleagă că nu poate să prostească majoritatea populaţiei. Trebuie să înceteze să mai facă politică pentru proşti. Nu trăim toţi în ţara asta, nu circulăm toţi pe drum? Măcar minţiţi şi voi mai cu măsură, să ne prefacem că vă credem. Cât de proşti îi crede Ponta pe români, dacă le spune că el a făcut în doi ani cât predecesorii lui în 23?

Că Ponta nu se poate abţine de la minciuni o arată şi reacţia la faptul că PNL a atacat bugetul la Curtea Constituţională. O acţiune politică perfect legală a fost tradusă de PSD astfel: din cauza liberalilor nu vom putea mări la 1 ianuarie pensiile şi alocaţiile copiilor săraci. O minciună. Indexările sunt reglementate de Legea finanţelor publice şi pot fi acordate înainte de aprobarea bugetului. Guvernanţii nu ne mint ca să îi credem, altfel ar lansa minciuni elaborate, credibile. Ei mint pentru că nu se pot abţine. Sunt mitomani.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: