Nelu Pavel: E o ruşine să ceri bani pentru regele Cioabă

Reprezentanţii Partidei Rromilor din Gorj nu sunt de acord cu strângerea de fonduri pentru repatrierea şi înmormântarea regelui Cioabă. Ba mai mult, consideră că această acţiune este o ruşine, dată fiind averea inestimabilă a familiei. Nelu Pavel spune că, până acum, în comunităţile de rromi s-a făcut chetă doar pentru a ajuta familiile nevoiaşe cărora le-au decedat rude în străinătate.

Nelu Pavel, liderul Partidei Rromilor Gorj, consideră că strângerea de fonduri pentru repatrierea şi înmormântarea regelui Cioabă reprezintă o ruşine, dată fiind averea inestimabilă a familiei. Pavel spune că o astfel de acţiune se organizează numai în cazul familiilor nevoiaşe cărora le-au murit rudele în străinătate şi nicidecum a rromilor înstăriţi. „Au fost cazuri în care membrii unor familii nevoiaşe au murit în străinătate şi atunci a trebuit să facem noi chetă pentru a-i aduce acasă, să fie înmormântaţi creştineşte. În cazul lui Florin Cioabă ştim destul de bine care este situaţia financiară pe care o are dânsul. Este o ruşine pentru o familie nobilă, care posedă atâta avere, să facem noi chetă ca să poată fi adus acasă şi înmormântat. Într-adevăr, este o sumă destul de mare, dar nu putem spune că statul este obligat să intervină pentru a fi ajutat”, a declarat Nelu Pavel, liderul Partidei Rromilor Gorj.

Acesta a mai precizat că va fi foarte greu să se găsească un înlocuitor al lui Florin Cioabă. „Este dureros, este o mare pierdere pentru Mişcarea Rromilor. Regele Cioabă a fost o personalitate pentru noi. A realizat multe lucruri benefice comunităţilor de rromi din ţară. Va fi foarte greu să se găsească un înlocuitor cu gândirea şi mentalitatea pe care a avut-o Florin Cioabă”, a menţionat Nelu Pavel.

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: