Ninsoarea de la Rânca îi ţine pe panduri acasă

Pentru jucătorii de la Pandurii pregătirea de iarnă e cea mai dificilă pentru că au de suportat şi frigul şi zăpada. Asta în cazul în care se alege varianta pregătirii la munte la care în ultimii ani antrenorii au cam renunţat. De pe vremea când antrenor a fost Viorel Hizo Pandurii nu s-au mai pregătit la Rânca, viscolul de atunci fiind de neuitat pentru componenţii de atunci ai lotului, printre aceştia fiind şi actualul director sportiv Robert Bălăeţ. Deja condiţiile de pregătire de la Târgu Jiu sunt greu de suportat de brazilienii veniţi la probe fiind greu de crezut că aceştia se pot obişnui cu viscolul de la Rânca.

Liviu Ciobotariu recunoaşte că deja e greu să pregătească echipa şi la Târgu Jiu în condiţiile în care mai şi ninge sau plouă şi terenurile devin impracticabile. Primele două zile după reunire jucătorii s-au antrenat pe terenul sintetic, ieri apelându-se doar la pista terenului de joc şi sala de forţă pentru pregătirea fizică.

„Este destul de dificil să ne antrenăm aici pentru că este zăpadă şi condiţiile nu sunt favorabile dar încercăm să ne adaptăm şi să ne facem pregătirea specifică acestei perioade”, a explicat ieri Liviu Ciobotariu care recunoaşte că perioada de iarnă e cea mai grea din viaţa unui fotbalist. „Eu cred că e perioada de acumulări şi toţi trebuie să fie conştienţi că trebuie să se pregătească mult mai bine pentru returul campionatului”.

Dacă ninge rămân la Târgu-Jiu

Lotul a fost deja completat ieri cu încă trei jucători care s-au alăturat celor prezenţi la reunire, Stromajer, Stanca şi Hidişan, azi fiind aşteptaţi şi sârbii dar şi Mingote. Problema care se pune acum şi care ridică semne de întrebare este locul unde se va efectua primul cantonament. Ciobotariu crede că acesta se poate face şi la Târgu Jiu dacă la Rânca, acolo unde e deja stabilit, condiţiile meteo nu vor fi favorabile: „Cantonamentul cred că va fi la Rânca dar nu e totul stabilit încă, depinde de condiţiile meteo de acolo. În cazul în care vor fi foarte dezavantajoase pentru noi adică dacă va fi viscol şi ninsoare normal că nu vom putea să ne antrenăm acolo şi trebuie să căutăm alte soluţii. E posibil totuşi să ne pregătim tot aici la Târgu Jiu dar asta depinde de condiţiile meteo. Eu sper să fie vreme bună şi să putem urca la Rânca să ne pregătim cum trebuie dar în cazul în care va fi ninsoare şi vânt, sau minus 20 de grade, condiţiile ar fi dezavantajoase pentru noi şi atunci vom căuta altă soluţie”.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: