Pandurii aşteaptă doi jucători noi

Pandurii nu doar vând, ci şi cumpără jucători. După ce l-au dat pe Nistor la Evian în Franţa pentru 800 de mii de euro, gorjenii sunt gata să bifeze două transferuri importante. Cei doi jucători care sunt gata să vină la Pandurii sunt, se pare, de profil ofensiv şi vin să aducă un plus de calitate echipei. Oficialii pandurilor nu sunt gata să facă publice numele celor doi, de teama ca aceştia să nu fie „furaţi” de alte cluburi din Liga 1. „Tot ce pot să spun e că amândoi au mai jucat în Liga 1”, a spus unul din oficialii clubului. Cert e faptul că Pandurii are nevoie de un mijlocaş de creaţie după plecarea lui Nistor şi neapărat de un atacant. Matulevicius nu a mai înscris de 6 meciuri iar Adrovic şi Lemnaru nu au marcat niciun gol în acest sezon. „Să sperăm că ce vom aduce vor fi jucători de benzi și în sistemul 4-2-3-1 vom reuși să-l înlocuim pe Nistor, dar mai avem nevoie și de un vârf de atac”, a spus Pustai imediat după meciul cu Astra. Noii jucători sunt aşteptaţi diseară la antrenament, dar nu pot juca în dubla cu Braga, fiind prea târziu pentru a mai fi incluşi pe lista UEFA pentru play-off. Pot debuta în schimb duminică în meciul de la Chiajna. Pe lângă cei doi, gorjenii sunt gata să bată palma cu atacantul libanez Shamsin şi sunt în tratative cu sârbul Pesic, fost la Şerif Tiraspol.

„Dacă mai pierdem jucători şi mergem pe algoritmul pierdem unul și aducem doi și ne mai rămân și bani, atunci e bine!”  Cristi Pustai

800 – de mii de euro a încasat Pandurii în urma transferului lui Nistor la Evian. Mijlocaşul a trecut cu bine de vizita medicală şi va încasa un salariu de aproximativ 25 de mii de euro pe lună în Franţa

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: