Pandurii construiesc sediu cu bani de la UEFA

Conducerea clubului Pandurii a decis ca banii proveniţi de la UEFA pentru dezvoltarea sectorului juvenil să fie investiţi anul viitor în sediul noului centru de copii şi juniori. Aceste spaţii vor găzdui patru vestiare moderne, un vestiar pentru arbitrii şi observatori, spaţii necesare pentru jocurile ce se vor desfăşura pe terenul sintetic şi pentru antrenamente precum şi magazie de echipamente şi bazine de recuperare şi saună, sală de masaj şi birouri. Suma care va fi investită în amenajarea acestui centru se ridică la 100.000 de euro.

Ieri au demarat deja lucrările la noul sediu al Centrului de Copii şi Juniori, clădire care va fi amplasată în incinta Complexului Sportiv Municipal. Noul sediu se va construi pe strada Bicaz, în spatele Sălii Sporturilor, lângă terenul sintetic, pe locul fostelor magazii ale Primăriei Târgu Jiu. În primă fază au fost dezafectate magaziile Primăriei, terenul fiind deja curăţat până aseară. Până acum juniorii şi copii de la Pandurii au folosit ca vestiare câteva spaţii construite de club sub tribuna principală a stadionului, acolo fiind amenajate o serie de mai multe vestiare şi o magazie. „Am investit în mod constant în dezvoltarea bazei materiale a centrului, mulţi dintre sportivii noştri activând în prezent la echipe din Liga a II-a şi a III-a iar trei dintre ei au debutat la echipa de seniori a clubului. Am promis în urmă cu ceva timp copiilor, că le vom construi şi vestiare moderne iar acum a venit timpul să ne ţinem de cuvânt”, a precizat secretarul general Daniel Băloi care consideră că noua construcţie va fi finalizată până vara viitoare: „Va fi un lucru care să-i stimuleze şi mai mult să se pregătească pentru a îmbrăca tricoul primei echipe. Cu o echipă în Liga I nu poţi avea o motivaţie mai mare pentru un copil! Când primeam câte o minge nouă şi un rând de echipament uzat de la echipa mare parcă îl prindeam pe Dumnezeu de picior. Timpurile s-au schimbat şi vrem să le oferim motive întemeiate pentru a se apuca de fotbal deoarece mulţi dintre tineri aleg barurile şi calculatorul”.

SPORTIVI

În prezent, în cadrul centrului de copii şi juniori al clubului Pandurii îşi desfăşoară activitatea 12 grupe de copii şi juniori însumând peste 200 de sportivi care sunt pregătiţi de şapte antrenori calificaţi, Constantin Andriucă, Doru Mihuţ, Dorian Gugu, Constantin Frimu, Eugen Pădureanu, Cristi Popescu şi Mihai Dodoi, director al centrului fiind antrenorul Mihai Stelescu.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: