Parc de agrement în cartierul Narciselor din Târgu Jiu

Autorităţile locale din Târgu Jiu dau undă verde investitorilor interesaţi să realizeze spaţii de agrement în cartierul Narciselor, în zona lacului. Primăria vrea să organizeze o licitaţie pentru a concesiona teren în zonă.

Municipalitatea din Târgu Jiu a aprobat constituirea unui drept de superficie, prin licitaţie publică, pentru o suprafaţă de 6000 de mp în zona Narciselor, în vederea realizării de spaţii de agrement. Consilierii locali au avizat proiectul de hotărâre în şedinţa de Consiliu Local de la sfârşitul lunii august. În referatul semnat de directorul din primărie Constantin Răduţoiu se arată că acest demers are la bază solicitările cetăţenilor din zonă, mai ales că sunt blocuri ANL date în folosinţă, care vor spaţii comerciale cât mai aproape pentru achiziţia de produse alimentare, dar şi realizarea unor spaţii de agrement. Dreptul de superficie va fi acordat printr-o licitaţie publică pe o perioadă de 25 de ani, iar investitorul sau investitorii vor trebui să realizeze un parc de agrement şi să amenajeze lacul pentru practicarea de pescuit sportiv. Cei care vor investi în zonă nu vor avea voie să schimbe destinaţia terenului şi a investiţiilor efectuate. Preţul redevenţei stabilit de consilierii locali pentru parcul de agrement este de 0.2 lei/mp/lună.

O altă hotărâre avizată de consilierii municipali în ședința de luni, 31 august, face referire la concesionarea unui teren în suprafață de 500 mp în zona Narciselor pentru realizarea de spații comerciale. Și în acest caz dreptul de superficie va fi acordat pentru o perioadă de 25 de ani. Prețul redevenței a fost stabilit la 2lei/mp/lună condiționat de începerea lucrărilor în termen de 6 luni și finalizarea acestora într-o perioadă de un an. "Spațiile vor scoase la licitație. Prețurile stabilite în Consiliul Local sunt prețuri de începere a licitației. Vom face caiete de sarcini și vom demara procedurile. S-au interesat persoane, au fost întrebări, dar nu știm ce firme au reprezentat", a declarat Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: