Am dat într-o după-amiază de cartea asta. Mă privea liniștită de pe un raft, și, sincer, mi s-a părut un titlu tare bun.

Sunt de acord că părinții trebuie să fie consecvenți, nu știu dacă asta are legătura cu fericirea copilului (mai ales pe termen scurt) dar per ansamblu chiar cred că e soluția corectă.  Mi se pare evident că dacă îi spun azi că nu are voie la priză și mâine nu îi mai zic, că e tare haios când se târăște în patru labe spre ea, poimâine, când o să îi spun iar că nu are voie sunt șanse mari să nu mă asculte.

Aveam câteva minute la dispoziție și am zis că am timp să o frunzăresc puțin.

Am nimerit povestea cu Georgel (nu-l chema Georgel, dar pentru nimic în lume nu reușesc să îmi aduc aminte cum se numea). Ei bine, speța în discuție viza aranjatul mesei. Se pare că era o familie cu mai mulți copii și rolul lui Georgel era să pună șervețelele la masă. Ok, na, ce mare lucru, să le pună domne. Atât că, se pare, Georgel nu voia să pună șervețele la masă. Nu dorea dumnealui. Ceea ce s-a dovedit a fi o tragedie în familie. Părinții au încercat să îi explice că de plasarea micilor bucățele de hârtie la masă depinde fericirea generală, că, fără aportul lui important, nimeni nu ar mai fi putut să mănânce. Ceea ce na, iarăși, mi se pare până la urmă la limita suportabilului. Din păcate, nimic nu a funcționat. Și ce au făcut părinții? Ei bine, s-au gândit să nu îi mai dea de mâncare până nu se hotărăște să pună șervețelele la masă. Așa că, în seara aceea Georgel nu a mâncat nimic și s-a culcat cu stomacul gol. Zilele următoare, Georgel a colaborat și a așezat frumos șervețelele la masă.

Am închis-o.

Hmmmm, e greșită în atât de multe moduri abordarea asta că nici nu știu de unde să încep, cum să explic, sau dacă are vreun sens să explic. În primul rând că pentru nimic în lume nu reușesc să înțeleg de ce era așa de important să pună șervețelele la masă. Sigur, și eu trasez limite clare, la care nu sunt flexibilă deloc, dar în general la chestii legate de siguranță sau…bun simț (ex. nu merge pe stradă dacă nu o ține cineva de mână și nu lovește niciodată un alt copil sau adult-na, nici n-a încercat, dar nu aș lăsa-o). Dar șervețele? Pe bune? Sigur că mi se pare ok să încerci să îi implici în activitățile familiei, dar sa institui o pedeapsă atât de gravă ca privarea de mâncare mi se pare chiar exagerat. De fapt, nu găsesc nimic care să justifice a-ți lăsa copilul nemâncat. E chiar o barbarie.

De la genul ăsta de carte e doar un pas mic până la cartea aia (căreia nu o să îi fac publicitate) care prezintă modalități de a-ți educa copilul prin aplicarea de corecții fizice. Hana, o fetiță, a murit din cauza ei: „într-o noapte târzie din luna mai a acestui an, fetiţa adoptată, Hana, a fost găsită cu faţa în jos, dezbrăcată şi extrem de slabă în curtea din spate. Moartea i-a fost cauzată de malnutriţie şi hipotermie, au hotărât autorităţile. Potrivit unui raport la şerifului, părinţii ei au privat-o de hrană câteva zile şi au obligat-o să doarmă într-un coteţ rece şi să facă duş afară, cu un furtun. O biciuiau deseori, fetiţa avea semne pe picioare. Mama ei lăuda cartea soţilor Pearl. Hana a fost bătută şi în ziua morţii sale cu un tub de plastic recomandat în carte”.

sleepy00.wordpress.com