Pensii mai mari pentru zeci de mii de pensionari gorjeni

Veşti bune pentru pensionari începând cu anul 2016. Guvernanţii au majorat punctul de pensie de la 830,2 lei la 871,7 lei, ceea ce înseamnă o creştere cu 5% a fiecărei pensii de stat. La nivelul judeţului Gorj sunt aproximativ 76.000 de pensionari care vor beneficia de această majorare, la care se adaugă cei aproape opt mii de pensionari CAP. Daniela Negoiţă, director în cadrul Casei Judeţene de Pensii Gorj a precizat şi cine nu va beneficia de această creştere la pensie. ”Creşterea punctului de pensie înseamnă pensii mai mari pentru oameni. Toţi cei care sunt în plată beneficiază de această majorare, mai puţin cei care nu au reuşit din calcule să ajungă să depăşească pragul de 400 de lei, cel al indemnizaţiei minime sociale. Vorbesc de calculul din punct de vedere al contribuţiilor pe care le-au adus la bugetul de stat, adică în funcţie de cât au lucrat. Modul de calcul este cum a fost şi până acum: punctajul mediu anual pe care îl are fiecare îl înmulţeşte cu noua valoare a punctului de pensie şi îşi calculează singuri majorarea. Legea va intra în vigoare cu 1 ianuarie 2016”, a spus Daniela Negoiţă, director la Casa de Pensii Gorj.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: