Percheziții la evazioniștii din afacerile cu fier vechi

Poliţiştii specializaţi în investigarea infracţiunilor economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, efectuează în această dimineaţă, 22 de percheziţii, la persoane care ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 4.000.000 de lei, prin evaziune fiscală.

La data de 21 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorilor, efectuează 22 de percheziţii, în două cauze penale, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane din judeţele Gorj şi Iaşi, bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010 – 2014, administratorii a trei societăţilor comerciale din Gorj ar fi efectuat operaţiuni fiscale nereale, simulând achiziţii de deşeuri feroase de la societăţi comerciale din judeţul Iaşi.

Prejudiciul creat prin desfăşurarea acestei activităţi infracţionale este de aproximativ 4.000.000 de lei.

10 persoane vor fi aduse pentru audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Aceste activităţi sunt efectuate cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi şi al lucrătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale Gorj şi Iaşi.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciului Român de Informaţii.

Sursa: comunicat IPJ Gorj

Vizualizări: 212

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: