Peste zece directori interimari la Protecţia Copilului Gorj

Activitatea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj va fi reorganizată. Acest lucru presupune modificări la nivelul anumitor compartimente din cadrul instituţiei. Directorul interimar spune că nu vor fi efectuate disponibilizări şi nu se va reduce numărul posturilor de conducere. Totuşi nu dă asigurări că toate persoanele care le ocupă în prezent vor rămâne în aceste funcţii. Ba mult, spune că vor fi numiţi directori interimari.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj va intra într-un proces de reorganizare. Activitatea mai multor compartimente va suferi modificări. “La nivelul instituţiei nu se vor face restructurări ci doar o reorganizare a activităţii. De exemplu, se va organiza un Compartiment special de adopţii în care vor lucra numai specialişti şi care se va subordona direct directorului general al instituţiei. De asemenea, Compartimentul rezidenţial se va transforma într-un Compartiment de management de caz pentru copiii din sistemul rezidenţial”, a declarat Camelia Popescu, directorul interimar al DGASPC Gorj.

Nu se reduc posturile de conducere

Posturile de conducere de la nivelul DGASPC Gorj nu vor fi reduse. În momentul de faţă, se lucrează la noua organigramă. “Noua organigramă urmează să fie definitivată până la sfârşitul martie, după care se va depune <-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />la Consiliul Judeţean, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi la Ministerul Muncii pentru avizare. Potrivit acesteia, 12% din totalul funcţiilor publice vor fi posturi de conducere. Sunt prevăzute circa 15-17 posturi de conducere”, a mai precizat Camelia Popescu. Şefa DGASPC spune că pe posturile de conducere vor fi numiţi directori interimari. “Nu am interes să reduc posturile de conducere pentru că în sistem există aproximativ 1000 de angajaţi. În acelaşi timp este nevoie de oameni capabili care să le dirijeze activitatea. În prima fază pe posturile de conducere vor fi numiţi directori interimari. În momentul de faţă, nu pot spune dacă toate persoanele care le ocupă îşi vor păstra posturile de conducere. Acest lucru se va decide abia după ce va fi analizată activitatea lor de până acum”, a declarat Camelia Popescu.       

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: