Pleacă medicii din Policlinica Târgu Jiu

Policlinica din Târgu Jiu se confruntă cu o gravă problemă, exodul medicilor. De la an la an tot mai multe cadre medicale părăsesc policlinica în favoarea sistemului privat, susţine conducerea unităţii spitaliceşti. Vasile Stănculete, directorul Policlinicii Târgu Jiu, a spus că majoritatea medicilor se angajează în sistemul public pentru a-şi face clientelă şi experienţă, după care pleacă în mediul privat, unde câştigă mult mai mult.

Policlinica din Târgu Jiu funcţionează la momentul actual cu 20 de cabinete medicale, iar numărul medicilor care ar trebui să le asigure funcţionalitatea ar trebui să fie cel puţin dublu. Numai că în Spitalul Judeţean de Urgenţă nu se întâmplă asta, conducerea unităţii declarând că de la an la an numărul medicilor scade şi posturile rămân vacante pentru că nu există finanţare. ”Noi avem în jur de 30 de doctori care îşi desfăşoară activitatea în Policlinică. Este cunoscut faptul că mulţi aleg să plece din sistemul public în mediul privat, îşi deschid propriile cabinete şi vreau să vă spun că, din discuţiile cu ei, câştigă foarte bine. Spitalul Judeţean de Urgenţă este practic o rampă de lansare pentru ei”, a spus Vasile Stănculete, directorul Policlinicii Târgu Jiu.

Conform unei analize, în ultimii cinci ani din Policlinică au plecat 7 medici, din care un medic a plecat chiar luna aceasta. Este vorba de  Cosmina Medinţu, medic psihiatru. ”A plecat medicul psihiatru, doctoriţa Medinţu. Deocamdată nu vom scoate postul la concurs pentru că nu avem finanţare. Din câte ştiu şi dumneaei şi-a deschis cabinet privat. V-am spus, asta este tendinţa. Îşi fac clientelă, îşi fac experienţa în spital şi apoi pleacă”, a spus Vasile Stănculete.

Conducerea Policlinicii Târgu Jiu se declară totuşi mulţumită de activitate şi de serviciile oferite pacienţilor. Stănculete a precizat că Policlinica rămâne, chiar şi cu plecarea medicilor, cel mai complex furnizor de servicii medicale din judeţ. ”Suntem pe ultima sută de metri cu privire la lucrările de modernizare, mai avem cabinetul de ortopedie, endocrinologie, parţial ginecologie şi chirurgie, se lucrează intens. Firma şi-a luat angajamentul că o să termine în termen lucrările. Zic eu că în condiţiile astea vom rămâne totuşi cel mai important furnizor de sănătate din judeţul Gorj”, a spus Vasile Stănculete, directorul Policlinicii Târgu Jiu. 

Vizualizări: 718

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: